De când își face reclamă pe Tinder, Vlad Voiculescu e preferatul nef*tuților pentru primăria Capitalei

Decăderea unei nații! Din griparul Europei, România a ajuns să importe gripă din China

Cheloo face reclamă la pastile de prostată: „Eram genul de om care mă pişam în liftul tău”

Cărtărescu e şi în 2020 cel mai bun scriitor din lume, potrivit cănii de la el de pe birou

Magazin second hand, închis după ce a uitat să scoată mortul din haine

Dacă Clotilde ajunge primar, promite că ne va da apă clocotildă în case

Zeci de taxiuri chemate în service pentru probleme la sistemul de retragere în Berceni

Ministrul de Interne i-a țesălat alpaca lui Godină, ca să nu mai fie așa supărat

Gigi Becali nu se poate spânzura, că și-a tăiat capul după meciul cu Guimaraes

Wow! Iar se văd munţii de carton puşi la marginea oraşului ca să credem că e aerul curat

Confuzie la PNL! Orban a strigat să vină Ciucu’ şi în loc de bere a venit Ciprian Ciucu

Un terorist român a deturnat un avion ca să-l dea la fier vechi

Brâncuși se răsucește în mormânt, dar doar ca să ne arate curul

Scandal la Roma! Doi daci au fost dați jos de pe Columnă pentru că n-aveau bilet

Au apărut pocăiţii moldoveni, care îţi bat la uşă şi întreabă dacă ai 5 minute să bei ceva

La Măgurele va fi inaugurat cel mai mare miracol al fizicii, derdeluşul care merge în sus

Botezatu nu crede în Valentine’s Day. În seara asta a ieșit în oraș cu băieții

Record de Valentine’s: 94% dintre români poartă în acest moment chiloţii ăia buni

I va fi mutat mai departe de U pe tastatură după ce un român s-a epulat definitiv

Sătui de scandal, patronii brutăriei din Ditrău au angajat direct 3 terorişti ISIS

Bărbații s-au scos cu vremea asta! Cumpără ghiocei de Valentine’s și scapă ieftin

Românii veniţi din China, singurii pe care nu-i întreabă rudele “ce mi-ai adus?”

Femeia care a stat 11 luni în spațiu să se machieze a revenit pe pământ

Se întorc jurnaliştii plecaţi în Spania la căpşuni, acum că s-a scos impozitul pe venit


National Cinematografic