După un drum de 30 de ore, călătorii din Timişoara au fost primiţi de sultanul Mangaliei

Ireal! Un român spune c-a prins vagon CFR cu aer condiționat la două călătorii consecutive

După 30 de ani ca important nod de cale ferată, cei din Curtici au deznodat calea ferată

CFR va construi 400 de km de șine în pantă, poate așa merg trenurile mai repede

Pro TV dă şi azi Singur Acasă 2, pentru românii care au fost blocaţi în tren tot weekendul

Guvernul promite 12 călătorii gratuite cu CFR pentru orice român câștigător de premiu Nobel

Trenurile circulă în condiţii de iarnă. Naşii acceptă doar bani ficşi, că e ger şi poartă mănuşi

Pasarela de cale ferată de la Ploieşti, luată de hoţii de fier vechi. Din păcate traficul e tot blocat, că au luat şi şinele

Un porc neinspirat a evadat din coteţ, dar a fugit cu un tren CFR şi a fost prins extrem de repede

Deţinuţii eliberaţi de Tudorel vor executa totuşi pedeapsa întreagă, că se întorc acasă cu trenuri CFR

Părinţii studenţilor se plâng că din cauza gratuităţii pe CFR copiii lor vin prea des acasă ca să le ceară bani

În sfârşit, o explicaţie pentru întârzierile CFR-ului! De fapt, între Periş şi Ploieşti nu a fost niciodată şină

Un grup de elevi din Satu Mare a încheiat cu bine o tabără la mare: 9 zile în tren, jumătate de zi pe plajă la Năvodari

Iată că se poate! Un călător ingenios a tăiat frânele trenului Satu Mare - Constanța şi a ajuns la mare la timp

Măsurile populiste ale PSD continuă! După studenți, și minerii vor avea gratuitate pe trenurile CFR

Guvernul dă cu o mână şi ia cu 3. Studenţii circulă gratis pe CFR, dar zacusca se plăteşte separat, la kg

CFR dă garanţii ferme că studenţii vor ajunge acasă la timp pentru alegerile din 2020

Inundații masive în Moldova. Un tren CFR a fost luat de viitură și a ajuns la timp în gară

Un român şi-a construit dintr-o placă şi 4 rulmenţi un dispozitiv mai rapid decât un tren CFR

Șapte homosexuali care făceau trenulețul au ajuns la Constanța înaintea CFR-ului

Un român s-a sinucis când a aflat că trebuie să meargă cu trenul la Baia Mare, să facă un cadastru

CFR va înjumătăți viteza trenurilor pentru a preveni accidente ca cele din Germania

Probleme pentru CFR! Trenurile iernii nu pot pleca pentru că nu s-au întors încă cele estivale

Un imigrant sirian a călătorit cu un tren CFR și s-a întors în timp, înaintea războiului


National Cinematografic