Gondola cu care a venit Comisia de la Veneţia, furată chiar din faţa Tribunalului

15 reacții dure ale UE cu privire la ordonanțele pe justiție

Poza zilei! PSD a adoptat textul definitiv al ordonanţei pe justiţie

Iohannis, INDIGNAT după evenimentele de ieri: "Am cerut cameră cu vedere la mare!"

12 lucruri despre modificările legilor justiției de către PSD și ALDE

Poza zilei! Prima reacție a deținuților după ce au aflat că le dă Tudorel o groază de bani

Previzibil! După Parlament, legile justiţiei vor merge şi la închisoarea Jilava, care e for decizional

Plăcut impresionați de cât de jigodie e fiul lui Tudorel Toader, pesediștii vor să-l pună pe el ministru de Justiţie

Un român ingenios şi-a umplut paltonul de parfumuri şi electronice şi aşteaptă legile justiţiei ca să iasă din supermarket

Legile Justiţiei, retrimise de pesedişti la comisie, că au uitat să-l scape pe Iliescu de dosarul de genocid

10 efecte ale eliminării înregistrărilor video din rândul probelor

Hai să fim pozitivi! Conform noilor legi, dacă loveşti un parlamentar cu maşina pe trecere, nu păţeşti nimic

Pesediștii n-au mințit, chiar au întărit justiția! Atât de tare încât acum e țeapănă și nu mai mișcă deloc

Patriarhul Daniel avertizează: Singurul care mai poate opri legile justiţiei e Dumnezeu, iar Catedrala nu e gata

NASA avertizează că nivelul de hoție al pesediștilor e atât de mare încât a devenit vizibil de la mii de ani lumină distanță

Abuz incalificabil. Unul din articolele din legile contra justiţiei ne interzice să publicăm articole dimineaţa

Zece prime reacții după anunțul Departamentului de Stat al SUA

Nea Costel a strâns semnături de la alți 1.000 de drojdieri, cu un mesaj clar pentru Tudorel Toader ”Dă-te-n p... mea!”

Nea Costel, drojdier, comentează și el modificările propuse de Tudorel Toader: ”Dă-l în p… mea!”

Kim Jong-Un se plânge că i-a dispărut din sertar un proiect de reformă în justiţie

14 lucruri despre dezbaterea privind graţierea de la Ministerul Justiţiei

Juriul de la Master Chef va fi nominalizat în locul Cristinei Guseth la Justiție

Justiție dură nu doar cu violatorii! Tot azi, românul care a furat o găină a luat 5 ani cu executare

Bombănitul despre justiție a funcționat! Pensionarul Băsescu a primit bilet de tratament la Olănești


National Cinematografic