Ospăţul TNR ne-a transformat în corporatişti

Un mit străvechi spune că, dacă eşti muşcat vreodată de un corporatist şi nu te tratezi la timp, cu apa sfinţită şi sfânta cruce, rişti să te transformi într-unul.

În cazul nostru semnele au început să se vadă cu două săptămâni înainte de ospăţul TNR, când trimiteam e-mailuri la foc automat, share-uiam documente în google docs şi făceam câte trei şedinţe pe zi. Ajunseserăm atât de corporatişti că plecam cu agendele la bere şi mai notam ceva şi acolo, făceam planificarea pentru zilele următoare, stabileam prezentările în powerpoint.

Dar, iată, ospăţul a trecut şi noi încă nu ne putem dezbăra de vechile năravuri. Călin a venit azi la redactie şi a conversat pe e-mail vreme de câteva ore pentru o reclamă pe care nu o să încasăm nici un ban şi a plănuit activitatea noastră pe trei zile. Eftimie s-a trezit azi dimineaţă la ora 5 şi de atunci trimite e-mailuri încontinuu, ca ultimul dement. Mai grav e că cei doi, deşi nu au făcut nimic util toată ziua, s-au apucat să-i dea tot mai multe task-uri lui Vasile, cel mai nou membru al redacţiei.

În plus, redactorii nu-şi mai vorbesc de zile bune, preferând să comunice prin e-mailuri pe care le încheie optimist cu „O zi minunată îţi doresc”.
Probabil zilele următoare Vasile va fi găsit mort de epuizare în faţa laptopului, iar ultima sa glumă va fi subiectul unui titlu spectaculos din Libertatea: „VEZI AICI ce glumea corporatistul Vasile când A MURIT de epuizare la job”. O să-l plângă tabloidele ca pe Mihaela Ursuleasa.

PS. Da, Ovi a început să mănânce iaurt cu pufuleţi. Nici el n-a scăpat.

Comentarii 2 comentarii

  • maine poimane o sa incepeti sa comunicati in romgleza si gata…sunteti terminati! 😀

  • *Ajunseserăm

Postari recente

Vezi mai mult