TNR a testat Mercedes V Classe pe Transfăgărășan! Am supraviețuit și noi, și mașina

V Classe e un Mercedes Diesel.  E un fel de dubă de lux, cu volan reglabil. Nu știm câte airbaguri are, nici n-are sens să ne întrebăm. Probabil are unele pe care cei de la Mercedes nici nu le menționează, să nu pară aroganți. Designul e ofensator de german. Am senzația că bordul era din fibră de carbon, mi-e rușine să întreb. Foarte retro butoanele de pe bord, ca la un magnetofon. Are sistem audio și prinde foarte multe posturi de radio. Știu că pasionații de mașini se bat în numărul și mărimea boxelor. Nu știm câte boxe avea mașina, dar avea o acustică foarte bună, după cum se poate observa în clipul de mai jos (Atenție! Sunete deranjante!).

A fost dificil să găsesc buşonul rezervorului, trebuia să întreb înainte să iau mașina. A fost neplăcut pentru cei din spatele meu la coadă la benzinărie să stea după mine, dar sper că s-au amuzat cum căutam disperat pe toate părțile. N-a sărit unul să mă ajute, semn că românii au totuși simțul umorului.

E evident o mașină de drum lung, cu un ampatament mai comod decât la o limuzină. Totuși, puntea spate a fost cam dură cu pasagerii. În față a fost parfum. Are climatizare în față, în spate, la mezanin, la demisol, mansardă, peste tot.

Mașina are o consolă cu un fel de maus, cu un buton rotativ cu margine argintie, cum am văzut în niște filme. De acolo se controlează radioul, telefonul, navigația, setările, posibil și presiunea în pneuri. Toate astea se pot regla însă și de pe volan și probabil și din buncărul Mercedes. Are servodirecție asistată electric variabil. Dați-mi un rudotel.

E posibil să fi avut pilot automat, dar nu l-am găsit. Oricum, are un design deștept și cumva piciorul îți stă foarte comod la 130 la oră, în treapta a șasea. Pe autostradă, normal.

Are spațiu suficient pentru bagajele pe o săptămână a 5 bărbați. Dacă erau 5 femei, trebuia o remorcuță, dar nu e problemă, motorul duce.

Alt aspect de hibrid limuzină-utilitară: scaunele din față se reglează în diverse feluri, combinat. Și electric, și manual. Ca șofer care și-a făcut ucenicia pe un Citroen Jumper de 12 metri cubi și 3,5 tone, am apreciat schimbătorul amplasat excepțional, sus, pe consolă. Diferența e că V Classe are șase trepte. Și, pentru că sunt așa multe, pe bord apar informații ajutătoare, de exemplu când să schimbi treptele. Extrem de util pentru o șoferiță pentru care V Classe e prima mașină din viața ei.

Foarte straniu, dar avea doar o manetă la volan. De la buton (cam pe unde era claxonul la Dacie în anii 80) se stropește parbrizul. Tot de acolo semnalizezi, speli luneta, dai fază lungă, bagi obuz pe țeavă etc.

Mașina e mare, lungă, puternică și solidă. Precum Codruța Kovesi. Deși e așa lungă, stă destul de bine pe curbele de pe Transfăgărășan. V Classe, nu Codruța. La spălătorie am descoperit ce se poate face cu scaunele din spate și cu consola centrală. Câțiva copii și-ar găsi ușor de lucru cu toate butoanele și opțiunile și te-ar lăsa să admiri peisajul.

Mașina e un fel de iaht terestru, ideal pentru explorat Sithonia cu prietenii, de exemplu. Geamurile mari favorizează o carieră pe Instagram. Fiind lungă, își pot face selfie mai multe persoane simultan lângă ea, atât singuri cât și în grup. În plus, favorizează intimitatea. Pe al treilea rând de scaune doi prieteni pot bârfi liniștit șoferul, că nu-i aude.

O altă noutate a fost frâna de mână electronică. Se cuplează singură, inteligent, sau manual, semi-inteligent.

Dacă îi pui bullbar, ceva suport de schiuri sus și niște praguri nichelate, poți să juri că e SUV. Cel puțin cu garda la sol s-ar încadra.

Claxonul era foarte bine gândit, cumva exprima precis atitudinea șoferului, de la ‘’Dă-te, măi, ăsta cu Dacia de Teleorman încărcată cu varză, de ce stai pe banda a doua cu 60 la oră?’’, la ‘’Dar, vă rog, doamnă, treceți, aveți prioritate, nu mai blocați intersecția aiurea, ce Dumnezeu! Ei, comedie!’’. Șmecheri, nemții.