Autoritățile au identificat sursa mirosului pestilențial din București. „A dat Victor Ponta interviu”

Agenția de Mediu a identificat în cursul zilei de azi sursa mirosului de vidanjă ce a cuprins Bucureștiul. Pentru găsirea sursei s-a apelat și la ajutorul AJVPS, care a asigurat doi câini antrenați dar și a unui expert parlamentar, pentru că acesta e obișnuit cu mirosul de căcat.

„Am restrâns arealul în jurul zonei Calea Victoriei, apoi am identificat chiar sediul redacției Hotnews.ro. Când am intrat înăuntru dl. Dan Tapalagă tocmai scria cele mai importante idei din interviul pe care l-a luat d-lui Victor Ponta. Puțea de-ți muta nasul din loc”, a declarat Cornel Baba, directorul agenției de mediu. 

Pentru aerisirea redacției s-a intervenit cu pompieri dotați cu măști de gaze. Doi dintre aceștia au leșinat la intrare când au văzut titlul articolului, alți patru au avut nevoie de îngrijiri medicale. Reprezentanții direcției de Mediu spun că mirosul de căcat se va disipa în două-trei zile asta dacă nu cumva televiziunile de știri vor prelua informația și o vor propaga și săptămâna viitoare. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

8 septembrie 2017 15:11
Citește mai mult despre: Bucuresti miros Ponta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult