Underworld_Awakening_PosterÎncă un minunat exemplu de film făcut după principiul hai cu schilodeala, urmărirea şi CGIu, că povestea o lăsăm pe mai încolo. Că despre ce e vorba în Underworld: Awakening? Cu puţine excepţii (măiestre, de altfel), despre aceeaşi schemă de-o ştim pe de rost: fandare-fentă-săritură-flic-flac-cu-tăietură-chirurgicală-din-aer-prin-răsucire-revenire-în-fandare.

Da, începutul îţi dă impresia că e într-adevăr ora de înviorare – ca şi trailer-ul, pe de altă parte. Că, în sfârşit, după secole de ignoranţă, omenirea a descoperit chiar în sânul ei, aproape de jugulară, două specii periculoase: homo vampiricus şi homo lycanus. (Şi, mă rog, pentru fanii înrăiţi: nişte hibrizi interesanţi.)

Ei, bine, apare generoasa idee că oamenii s-au hăcuit între ei până mai deunăzi, iar acum îşi canalizează tendinţele distructive spre amărâţii de vampiri şi uervulfşi. Cu alte cuvinte: omul e mai câine decât câinele chiar şi pentru câine. Frumos. Şi, la un moment dat, o imagine trimite (îndrăzneţ, aş spune) spre ororile din lagărele naziste: sub eticheta „dinţi de vampiri/ lycani adevăraţi”, o colecţie de colţişori care-ţi aminteşte, contextual, de dinţii de aur smulşi din gurile prizonierilor înainte de gazare. Brrr… Ne apropiam de un horror drăguţ, cu ceva meditaţie în subsidiar. Iar filmările în maniera tv news, cu camera zgâlţâită prin cotloane întunecate, e un artificiu salutar, care îţi mai creşte impresia de real.

Dar toată ideea se prăbuşeşte ca un babuin mort, vorba unui personaj din Gaiman. Fiindcă, în loc să vedem un Auschwitz generalizat, asuprire la greu, suferinţă, evadări şi răsculări, ne trece pe lângă urechi că ar putea fi vorba de o conspiraţie, cu care oamenii, de data asta, nu prea au legătură… Dar să nu dăm în vileag întorsătura.

Ca să avem totuşi nişte inocenţă în pericol, ni se livrează un copil-clişeu, îngeraşul cu dracu’ în el, în persoana Evei, fetiţa Selenei, rodul dragostei cu hibridul de Michael Corvin. Şi, dă-i şi apăr-o, şi dă-i şi pierde-o şi regăseşte-o, ocroteşte-o, că-i fetiţa mamii cu viitor… Giz, ce plictiseală… Asta, dacă nu te irită gafele, mici, dar destule. Precum: ne aflăm în toiul masacrului, al epurării fără milă, fără supravieţuitori, vampir văzut-vampir răpus; Selene e urmărită de mascaţi; mascaţii îi strigă: „stop, nu mişca, la pământ!” Nu-i haios?

După cum spuneam, problema majoră care mă râcâie e povestea in whole, mereu servită la fileul acţiunii, în loc să fie invers. (Asta pentru că ar fi naiv să crezi că oamenii ăia chiar nu ştiu să scrie…) Rezultatul este o istorioară puerilă, în care spaţiul şi timpul sunt construite nefiresc, motivaţiile se risipesc prin aerul împănat de gloanţe (de argint, buei, ce credeai), iar dialogul plat lasă loc cât mai des başilor (cei mai convingători din toată afacerea).

Singurele lucruri care ar putea să-ţi menţină atenţia pe parcursul întregului film sunt câteva secvenţ proaspete,  spectaculoase(dar le cam prin trailere, oricum). Şi faptul că (damn, nu putea s-o cheme altcumva, că iese cacofonie) Kate Beckinsale, la cei aproape 40 de anişori, are un aer de fetişcană de şcoală catolică supărată pe profe. Sincer, după părerea mea, nu chiar atât de „moooammăăă, ce sexy beast” cum se aude prin târg. Adică, Milla e far far far more, şi chiar şi Charlize Theron, în Aeon Flux, dacă e să ne amintim de latexuri mulate.

Apropo, Aeon Flux, cam tot pe acolo cu subiectul, e mai tare decât Underworld în multe privinţe, inclusiv originalitatea story-ului. O să-mi ziceţi ceva de blestemul francizei etc. Ştiţi ceva? Chiar nu-mi pasă… Filmul ăsta e o irosire de arginţi.

nota_6Notă: 6 (nu de alta, dar să nu-mi sară fanii la carotidă)

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de stefan | Thursday, 23.02.2012 17:46 Cronica de film

National Cinematografic