jobs-posterPentru început, că ştiu că aşteptaţi, ca şi mine, răspunsul la întrebarea de ce mac-urile au preţuri aşa prohibitive: cică nu-i vina lui Steve Jobs, că el chiar a vrut un mac-uleţ şi pentru vlădică, şi pentru opincă. (Zice filmul...)

În generoasa ecuaţie one-man-one-vision-one-struggle, Jobs încearcă să ne vândă un personaj cu o listă de victorii şi o alta de eşecuri (din cauză de oameni obtuzi şi pe interes), părând să iasă cu bine din toată povestea. Din păcate, tocmai povestea nu e clar configurată. Fiindcă, de-a lungul unui sfert secol (!), firul roşu se subţiază, se despică, dispare sub mormane de anecdote. (Faza cu Bill Gates care i-a fura software-ul? Voiam să văd sânge!). Nu mai ştii ce vrea Jobs cu adevărat: bani sau distracţie, o companie mai competitivă sau o companie mai cool, un statut de guru al creaţiei sau unul al motivaţionalului, să fie un lider absolut sau un strălucit executiv?

Filmul îl introduce pe Jobs în scenă pe o muzică de zici că a soluţionat problema foametei în lumea a treia. Apoi, la final, îi mănâncă undeva pe realizatori să ne anunţe, într-un epilog scris că, în septembrie 2012, Apple a fost desemnată cea mai valoroasă (valuable) companie din lume. De ce mi-ar păsa?! Și despre ce e vorba, până la urmă? 

Povestea începe în '74, cu un tânăr hippiot obişnuit: ascultă Dylan, e „fructarian” (cum zice maică-sa), umblă în picioarele goale, nu se spală, face călătoria obligatorie „de studii” în India, renunţă la facultate. Doar că-l scormoneşte ceva pe dinăuntru şi, la o ţigare mică cu tovarăşii, începe să se învârte lanul de grâu cu el pe al treilea brandenburgic de Bach: hop şi viziunea. Care e aşa, mai mult o senzaţie că va face el ceva deosebit.

Urmează o ameţitoare istorie care se chinuie să ţină pasul cu obsesia proteiformă a lui Jobs (sau invers), comportând tot felul intrări şi ieşiri în şi din viaţa lui. Steve împrăştie carismă şi convingere în jur (îţi laudă iPodu' de-ţi vine să-ţi dai un rinichi pe el), ştie să adune tipi deştepţi, dar şi belele. Un fel de Isus machiavelic, aşteaptă momentul potrivit să scape de cei împotriva lui sau de cei întorşi de la idealurile comune. Character's arc în cazul câtorva dintre apropiaţii lui Jobs e chiar mai tare decât povestea personajului principal, aş putea spune.   

Cum e şi firesc, despărţirile şi trădările sunt cele mai interesante - există câteva momente de o intensitate apreciabilă, în ciuda faptului că slujesc, indirect, aceeaşi filozofie motivaţională de care poate unii dintre noi deja sunt sătui.

Ashton Kutcher reuşeşte cumva să transforme ceea ce-i complicat în complexitate, oferindu-ne un Jobs suficient de veridic, ba pe alocuri chiar cu ceva care seamănă a trăire interioară.  

nota_7Notă: 7

beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de stefan | Wednesday, 21.08.2013 16:03 Cronica de film

National Cinematografic