Transformers_Age_of_Extinction_PosterCam așa ar suna sloganul francizei, actualmente. Creatorii ei au sădit, în noua producție metalizată, o nouă idee, minereu de exploatat pentru încă vreo 2-3 aventuri cu giganți posesori ai unui simț al onoarei rar întâlnit, largi la suflet (că cică au și din ăsta, deși-i spun altcumva) și cu un IQ de golănel de clasa a VI-a.

Transformium. Sună a element chimic? Păi, e. Iar el stă la baza genomului gargantuilor, deși, cu ceva efort (imaginativ, din câte mi-am dat eu seama), poți să „creezi” cu el un aspirator sau o plasă de țânțari. (Un fel de zeu Proteus, dacă mă înțelegeți.) Descoperirea o face savantul Joshua Joyce (Stanley Tucci), cam singurul personaj mai, să-i zicem, proteic dintre toate. Și cum oamenii par să se fi săturat de matahalele venetice, scientiștii încep producția autohtonă de transformerși, obedienți, zic ei. „Nu mai avem nevoie de voi, că vă tragem la xerox”, li se spune în față măgăoaielor. Sub pretextul așa-numitei „bătălii de la Chicago”, petrecută cu 5 ani mai devreme, în urma căreia nichelații au căzut în dizgrație, începe vânătoarea acestora. Guvernul îi vrea oale și grătare, dar, pe de altă parte, populația încă mai crede că respectivii sunt eroi salvatori. Când Cade Yeager (Mark Wahlberg) resuscitează unul (pe însuși Optimus Prime, aici personaj cu ceva suflu shakesperian), se întâmplă federali gata să verse sânge și ulei nevinovate.

Yeager e un fel de nutty professor cu mai mulți mușchi decât un nutty professor obișnuit și posesor al unei fiice, Tessa, o adolescentă care o înlocuiește pe majoreta (că numai de aia e bună) din Transformers-ul precedent, până la a fi imposibil de a le distinge, fizionomic și caracteriologic. În goana nebună pentru propriile lor vieți li se alătură un Shane, bf-ul Tessei, sursă pentru 87% din situațiile ce se vor cu umor: binecunoscutul, obositorul (la un moment dat) clișeu al tatălui ultraprotectiv care nu înțelege că odrasla a crescut și are gânduri combinatorii ca orice copilă de 17 ani.

Aici intervine probabil cel mai șmecher personaj din franciză, Lockdown, nici autobot, nici decepticon, suficient de nebulos/ intrigant cât să ne facă să vedem episodul următor. A venit pe Pământ cu scopul de a colecta fier (mai mult sau mai puțin) vechi. Nu spun exact de ce, dar sună un pic a Prometheus. Ca o coincidență, nava lui trezește ecouri din seria Alien (fanii acesteia se vor împărți în cei care se vor considera încântați și cei care îi vor ura lui Michael Bay să devină gazdă pentru una din încântătoarele creaturi ale nu de mult răposatului H.R. Giger).

Sunt deconcertant de multe minusuri ale noii producții: ca niște preadolescenți cu ADHD, makerii nu susțin suficient niciuna dintre idei (faine), subpoveștile (gen o descoperire din Antarctica legată de dispariția dinozaurilor) sunt neglijate crunt, în timp ce simpaticul Brains (unde e Wheeley, damn) ne dezvăluie în câteva cuvinte o poveste pe care ne-ar fi plăcut s-o descoperim cu mult mai multă trudă etc.

Cu toate astea, per total, filmul este (în ciuda lungimii, 165 min.) atât de arresting, cum spune englezul, că îi ierți toate abaterile, ajungând la concluzia „e Michael Bay, deci, ce mai vrei”? Cel puțin mie, Bay, acest copil mare, îmi demonstrează că știe ce face, și că „greșelile” sunt intenționate: doar strategii pentru a crea un spectacol copleșitor. În definitiv, obiectiv vorbind, tot ce-i poți reproșa este că nu știe unde să se oprească atunci când vrea să te uluiască.

Probabil, cel mai dens vizual blockbuster din ultima decadă (bate la fund Pacific Rim). Copiii, mai ales fanii roboțeilor (și ai dinozaurilor, fiindcă, da, apar și dinoboți, deși nu cât am fi vrut) vor avea la ce să viseze multă vreme (nu luați în considerare că e catalogat 13+). Cu siguranță, cel mai comercial (nu în sensul rău) film din ultimii ani. (Recomandarea mea e să-l vedeți în IMAX.)

nota_8 Notă: 8

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de stefan | Thursday, 26.06.2014 13:33 Cronica de film

National Cinematografic