2 Guns – E ceva calibru

2 Guns – E ceva calibru

Prin filmele de acţiune sunt câteva semne că se apropie nasoleala. Printre ele: expresia impenetrabilă a unui Delon, încruntătura lu’ Steven Seagal, zâmbetul timid al lui Gosling şi rânjetul ghiduş şi alb-perfect al lui Denzel. Când îl vezi cum dezveleşte molarii şi-i joacă ochii-n cap de parcă-i un mucos care tocmai a primit un playstation, e clar că se lasă cu bubuială. Şi mai ştii că dacă vezi un thriller cu el, n-ai cum să nu mergi la sigur.

Cam aşa şi cu 2 Guns, unde împieliţatu’ face pereche cu Mark Wahlberg, într-o minunată relaţie cu năbădăi, bună de pus lângă altă, celebră, alăturare: Gibson & Glover, din Armă mortală. Ce-i fain la noua cununie e că ăştia doi (Bobby şi Stig) nu prea au încredere unul în celălalt, dar tre să fie împreună de nevoie. Pă interes, cum s-ar zice.

Cei doi, ambii amândoi, sunt sub acoperire. Dar, evident, nu atât de acoperiţi încât să nu plouă cu gloanţe deasupra lor. Iniţial, ei se prezintă unul celuilalt ca borfaşi, doar că scopul lor e să ajungă la un lord al drogului mexican. Pe măsură ce intri în subiect, tot răsar nasoi, care mai de care mai şmecheri. Schema nu sclipeşte de noutăţi, dar e exploatată la maximum. 

Regizorul islandez Baltasar Kormákur a mai demonstrat că ştie să aranjeze un thriller de acţiune (a se vedea Contraband, tot cu Mark Wahlberg). Şi face treabă excelentă c-o poveste cam trasă de păr (s-o iertăm că-i după comic book?). Şi poate cu prea multe răsturnări de situaţie. (O spune unul care iubeşte twistu’.) Umorul, în schimb, e în doze optime. Câteva gimmicks de efect pigmentează savuros: mexicanii se distrează trăgând în găini îngropate până în gât, iar şeful cartelului are un taur pe care-l foloseşte ca instrument de tortură. Şi să nu uităm nişte line-uri bunicele: „It’a free market, not a free world.”

Din păcate, tocmai cel mai cel bad guy din film, capul răutăţilor, tocmai el e cam palid, iar bancurile lui cu ruleta rusească, uşor depăşite. Păcat.

Preteşugul Mark & Denzel salvează însă filmul. Degajă o energie apreciabilă şi zău dacă nu te binedispune.

nota_8Notă: 8

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult