bad-lieutenant-posterSe pare că Nicky Cage s-a specializat pe liniuţe, care au surclasat de departe whisky-ul, folosit acum doar în loc de apă cu lămâie. Dacă-i adunăm filmele şi tragem linie, constatăm că îi ies doar rolurile de alcoolic, nebun şi mai nou drogat. Că în Bad Lieutenant e prăfuit rău, mai rău decât un întreg cartier de negri, pe care-i terorizează să-i facă rost de marfă.

Şi ăsta nu e viciul lui, prafu’ e doar de profilaxie. Viciile lui sunt: e poliţist, face pariuri pe sume dolofane şi adoră să fie bulangiu cu cine-i merge. Ceea ce îi pune o groază de mafioţi în cap, care văzându-l uns cu toate alifiile, stau la rând să i-o tragă. Şi sunt aşa de porniţi că nici măcar Magnumul 45 al lui Cage nu-i sperie. (Pentru fete: Magnum 45 nu e o îngheţată, e un ditamai revolverul de la care poţi să faci hernie dacă-l cari prea mult.)

Dilema e: vrei să vezi un Herzog sau un Bad Lieutenant? Dacă vrei să vezi un Herzog, poţi să vezi şi Bad Lieutenant, dar eu aş recomanda Woyzeck sau Grizzly Man. Dacă vrei să vezi un Bad Lieutenant, aş zice să-l alegi pe cel din 1992, cu Harvey Keitel, care e într-adevăr bad to the bones. N-are Magnum, dar are testicole (şi la propriu, după cum se vede în câteva scene), faţă de Nicky, care e doar un psihopat isteric. Complex, ce-i drept. Dar Cage tot n-are tupeul să danseze în p... goală cu o expresie de aurolac de Gara de Nord. Sau să-şi satisfacă fantezia pe care o are orice rutier: să tragă pe dreapta două paraşute afumate, să le abuzeze şi să le ia cocaina. Şi nici n-o să vezi la Herzog ceva atât de ultragios ca un „fuck” scris pe o Cină cea de taină. Sau călugăriţe violate.

Ce n-am înţeles: cine a fost cu ideea să-i aducă iar împreună pe Cage şi Mendes după gluma aia de Ghost Rider.

La întrebarea ce-a fost în capul lui Herzog cu remake-ul ăsta nu cred că e în stare să răspundă nici chiar el, având în vedere situaţia în care se află. S-a supărat atât de rău că pe anteriorul l-au împuşcat mişeleşte încât a făcut o depresie cu simptome de negare a realităţii şi şi-a creat singur o realitate în care locotenentul nu mai ajunge erou-martir (sau martir-erou, cum vreţi), e ridicat în rang de căpitan şi-şi continuă mizeria de viaţă forever after. Come on! Unde ne e Bad Lieutenant-ul?!


Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de stefan | Thursday, 22.07.2010 15:37 Cronica de film

National Cinematografic