Predators_2010Filmul începe ca vorba poetului: A-nceput de ieri să cadă/ cîte-un tip, acum a stat... Tipii fiind toţi, unul şi unul, nişte aşpri. Gagica e şi ea doar un simplu soldat, atâta vreme cât printre dinţii ei strânşi poa’ să-ţi şuiere oricând don’t fuck with me. Clar: dacă nici femeia, înconjurată de atâta testosteron, nu se mai gândeşte la romantism, au nimerit în Iad!


Ce ştiu ei sigur e că, după o orgie pe câmpul de luptă, nişte unii adunaţi de pe toate continentele se trezesc în paraşute şi din paraşute într-o blestemată de junglă. He, he... Foarte târziu încep să-şi dea seama că, de fapt, au trecut la nivelul următor al jocului. Că nişte bulangii de predatorşi iau băieţi capabili din diferite războaie şi îi aduc într-un locşor de unde nu poa’ să trimită scrisori celor dragi, unde nu poa’ să spună piua, şi unde nişte chestii invizibile când vor ele le şoptesc la ureche: dacă aveţi chef de joacă, vă stăm la dispoziţie.


Asta cu şoptitul e o figură de stil, sper că te-ai prins. Predatorii rămân aşa cum îi ştiam: fiinţe enigmatice şi uşor sociopate, toată ziua numa’ jocuri şi concursuri - mai că-i înţelegi pe puştii de azi care se cocoşează pe WOW şi Delta Force. Prădătorii noştri te mai îngână când şi când, la fel ca autiştii, dar în rest nu-ţi vor decât capul. Evident, cu tot cu şira spinării.


Dacă iniţial băieţii credeau că au nimerit într-un altfel de război, urmează umilinţa născătoare de filozofie amară: ei sunt un fel de mistreţi, mânaţi spre luminişuri, printre cadavrele predecesorilor. Adică, mai pe scurt, vorba scriitorului: „viaţa ca o pradă”. Predatorşii dau drumul la nişte nasty-nasty creatures, un fel de câini de vânătoare, dar nu şi de aport. În training-ul lor pe Pământ, predatorii cu siguranţă că ascultau Freischutz (aşa cum piloţii nemţi bombardau pe muzică de Wagner): „nu este în lume plăcere mai mare decât vânătoarea în jocuri zglobii”. Numai că mistreţii mai apucă şi ei să târască câte un ET pletos prin „colbul roşcat”.


Pe lângă zulufii afro şi arhh-ul gutural şi felin şi faptul că din 1987 se încăpăţânează să sângereze tot verde-fosforescent, farmecul lor e că nu ştii nimic despre ei, ceea ce-i face cam interesanţi. Că peste ani de zile, dacă nu ni-l omoară 2012-le pe Ridley Scott, după ce-şi termină puhoiul de proiecte, poate vedem şi noi prequelul la Alien, asta e posibil. Dar mama lu’ predator n-o să ştim niciodată cine e. În anii viitori sigur mai apar nişte duzini de Predators, la fel de enigmatici şi puşi pe şotii.


Poate că Nimród Antal se va prezenta la Judecata de Apoi a cinema-ului doar cu Kontroll, dar sigur n-o să ia o bilă neagră pentru Predators. A făcut tot ce-a putut, şi oricum filmul e mai bun decât fairy tale-ul de dinainte (Aliens vs Predator).

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de stefan | Monday, 02.08.2010 15:46 Cronica de film

National Cinematografic