the-girl-with-the-dragon-tattooProfeţesc: dacă fetele bune vor rămâne cu Bella Swan în suflet şi-n simţiri, fetele rele o s-o jupoaie pe Lady Gaga de pe pereţi şi o s-o înlocuiască cu Lisbeth Salander. Fără remuşcări. De ce? Păi, să vedem...

Lizuca e la fel de anorexică, în schimb: 1. E mai a dracu’. 2. Mai tupeistă. 3. Mai bisexuală. 4. Mai sălbatică. 5. Mai tare în brand. 6. E hackeriţă şi poate să câştige din 2-3 taste cât Gaga pe 10 albume. 7. Are mai mulţi cercei, zgardă cu ţepi şi cel mai şmecher tatuaj de pe ecrane. 8. Ştie să tatueze (a se vedea cum îl tatuează pe violatorul ei). 9. Nu şi-o trage chiar cu oricine, dar când o face, să te ţii de pat... 10. E sociopată, psihopată şi cam tot ce are pată în coadă. Este diabolică de-a dreptul, de zici că e fata lui Hannibal Lecter. Şi multe altele, care nu apar în film, dar se pot citi în cele peste 2000 de pagini din trilogia Millenium. (Care, din propria experienţă, e cea mai bună metodă de a sta treaz noaptea, chiar dacă eşti în concediu.)

Compatrioata lui Ingrid Bergman e gata s-o urăşti din plin, vorba titlului. Nu prea ştii la ce să te aştepţi de la ea. Dacă-i pui mâna pe fund, s-ar putea să se supere, dar s-ar putea să se supere şi dacă n-o faci. Pe scurt, piesă de colecţie. Dacă te-a scanat că ai o problemă cu ea, you can run, but you can’t hide.

În ce mă priveşte, am încercat nişte dezamăgiri. 1. Actriţa e bunoacă, dar are vreo 12 ani mai mult ca personajul şi se cam simte la rojă. (În toate ţările alea care au produs la film n-au găsit una mai prospeţică?!) 2. Personajul din film păstrează numai elementele hard(core), pe când Lisbeth, în străfunduri, e o fetiţă dulce şi speriată. (Dar să vedem şi următoarele două părţi...)

Ecranizarea e mai mult decât decentă, şi chiar nu îţi dă impresia aia de: eu am citit cartea, mai dă un rând la băiatu’ şi poate revin cu detalii. E un film croşetat binişor, cu atmosferă de import hollywoodian, ca să meargă văzut şi la noi. Şi dacă poţi face abstracţie de limba lui Nils Holgersson, poţi să-i dai un drag&drop la categoria blockbuster. Intriga nu e dintre alea care să te lase fără suflare, că scriitorul se baza pe suspans, iar ăştia cu filmul se descurcă OK şi ei, dar e bine drămuită.  

Jurnalistul Kalle Blomkvist, calat pe chestii de economie politică, îşi ia o vacanţă înainte de pârnaie pentru calomnie să rezolve cazul unui puştioaice care a dispărut cum dispar portofelele în 331, adică fără urme. Doar că acum vreo 40 de ani.

Şi începe să trebăluiască la caz până se bagă fata cu mulţi cercei în seamă cu gând să-l ajute. Când vede cât e de handicapat, Lizuca îl cam face pe Blomy Patrocle al ei şi pornesc în căutarea criminalului în pădurea fermecată de dosare. Mai hackuieşte pe ici pe colo şi îi supraveghează de la distanţă macintosh-ul lui Kalle (că n-o să vezi alt fel de computer prin film) mai ceva ca programele de protecţie a minorilor.

Ca să-l stimuleze îl şi călăreşte uşurel, cât să nu crape inima în purisan. Între timp, ea o mai rezolvă şi cu noul tutore, care nu înţelege că Lizy nu face sex anal cu boşorogi, moca, şi fără măcar un scuipat acolo şi mi ţi-l face operă de artă, pirogravându-l pe burtică. În final, ajunge la ţanc să-l salveze pe pudel, preluând lesa cu care băiatul rău vroia să-i spânzure căţelul.

Bârfele zic că David Fincher (tăticul lui Seven şi Alien 3) deja vrea să-şi încerce muşchii pe un remake. Nu zic nimic... Să vedem.          


Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de stefan | Thursday, 16.09.2010 12:31 Cronica de film

National Cinematografic