the_spy_next_door_posterDupă principiul „râul, ramul, mi-e prieten numai mie”, Jackie Chan se întoarce la dragostea dintâi, adică la bătaia cu ajutorul lucruşoarelor din jur, care, ca în Beauty and the Beast, prind viaţă în mânuţele-i dibace. O greblă, un pet, un mouse ori o aspirină pot deveni letale în preajma lui. Doar o broască ţestoasă cât un card VISA va protesta pe site-urile de protecţie a animalelor că a fost confundată cu o armă albă.

Bob Ho, „doborâtorul de dictatori”, cum se autointitulează 007-le asiatic, nu vrea decât să se aşterne şi el la casa lui, pardon, a lu’ gagică-sa. Dar până acolo se întâmplă trebi dezonorante pentru gurul lui karate kid. Acest agent deghizat într-un vânzător de stilouri (nu cred că i-aş fi găsit o meserie mai pe potriva meclei) adulmecă la coteţul unei Amber Valletta (Gillian) cu un sex-appeal pus între paranteze din cauză de casnică singură cu trei copii. Puştanii, un el pus pe farse şi două ele, una în prag de tăvăleală, alta încă la capitolul poveştilor cu barză, duc o relaţie interfraternă adorabilă, în care nu se plictiseşte nimeni, mai ales mama lor.

Astfel că, în foarte scurt timp, Jackie va beneficia de distracţie triplă, la cea din oficiu adăugându-se faptul că puştii nu-l înghit, aşa mic cum e, şi că la party mai apar şi nişte ruşi grandomani cu pretenţii de control infinit. Unui Alioşa psihotic i se pune pata pe petrolul american (mai corect spus: „din America”) exact de Halloween, făcându-l să dispară cu ajutorul unei substanţe de culoarea smiley-urilor cam cum dispar necazurile după juma de votcă. Trick’r treat, russians are coming!

Aşa că Jackie va fi dublu agent, pe două fronturi: pe cel rusesc şi pe cel copilăresc, unde trebuie să facă pe dădacă vreo câteva zile. Greutatea sarcinilor face balanţa să se încline serios către domestic, Jackie dovedindu-se un real pericol în şi pentru bucătărie, şi nu ne referim aici la cuţite zbârnâind prin aer sau lovitura cu uşa de la frigider, ci la cooking.

SND e un family-er de acţiune decent chiar şi după Kindergarten Cop şi The Pacifier. Reuşeşte să fie plat şi călduţ de la început până la final, fără gafe şi fără să-ţi obosească mintea cu plot-uri complicate şi vorbăraie subtilă.

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de stefan | Monday, 04.10.2010 12:56 Cronica de film

National Cinematografic