A Hologram for the King (2016) – Operațiunea Lacună în deșert

Genul de film despre care te întrebi la un moment dat de ce nu mai începe. Sau, de ce tot începe. Dar nu te superi prea tare. Că are exotism, glumă și câteva scene frumoase frumoase, cu o coloană sonoră chiar mai frumoasă. De unde deducem că poate, „decât” uneori, Tom Tykwer ar trebui să lase regia și să se țină mai mult de muzică.

Tom Hanks este Alan, un afacerist cu ceva sechele/ coșmaruri, unul dintre ele fiind ex-a, care-i bate obrazul că nu plătește facultatea lu’ a’ mică. Pe care Alan o iubește sincer, nostalgic (vezi flashback-urile) și cu disperarea că a ajuns la capătul puterilor și nu mai are cum s-o ajute. Fiindcă, în trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, s-au întâmplat greșeli, a luat niște decizii care s-au dovedit a fi catastrofale, iar acum singura lui șansă să-și revină financiar cât de cât e să-i vândă regelui Arabiei Saudite un sistem de comunicații ușor SF: prin holograme – adică ceva ce-o să se întâmple probabil foarte curând de o să zici „ce-i aia skype”.

Cum e și de așteptat, povestea (ecranizare) exploatează pe partea de amuzament situația fish-out-of-water și impactul civilizațiilor. Saudiții apar, în general, ca niște snobi sub a căror politețe simți un dispreț total. Iar line-ul lui Wilfred „jobs are for immigrants” e sigur preluat din filozofia lor. Alan nu e chiar la nivelul ăla, dar nici mult nu mai are: el și echipa sunt puși să aștepte în deșert, într-un cort fără aer condiționat, haleală și… wi-fi (!). Și așteaptă. Și așteaptă. Și avem exemple de birocrație arăbească, de te trece rânjetul. Cum crede Alan că a făcut un pas mai aproape de întâlnirea cu regele, și-o fură: situații care te duc cu gândul la Kafka (mai ales Castelul). Încet încet, accentele se deplasează (cam haotic și nehotărât) spre relația lui Alan cu simpaticul lui șofer, căruia îi e frică să nu-i pună bombă la mașină un soț gelos și (cam târziu) cu o doctoriță.

Foarte drăguțe epistolarele tată-fiică. Alan reface un text în timp ce bea o poșircă, iar textul devine din ce în ce mai patetic – e trist și amuzant în același timp. Nu la fel de relevante sunt schimburile de mesaje cu doctorița – ceva e grăbit acolo. Păcat. Relația lor rămâne, în general, la un stadiu mult prea convențional, în ciuda unor scene frumoase, cum ziceam.

Vreo implicație politică? Posibil. Se discută, uneori nu tocmai relaxat, despre politică. Cel puțin o scenă încărcată simbolic și cu ceva învățăminte de extras: o vânătoare de lupi care atacă oile. Dar mesajul nu e susținut de nimic altceva, din păcate.

Deci, fetelor care se dau pe Bosfor și pe cămile în căutare de covoare fermecate și visând la ali-babe pofticioase și cu complimente mustind de metaforă: nu e pentru ele. Nici urmă de prinți arabi „misterioși”. Are ceva love love, dar nimic să sângereze inima, nu tu zbucium, nu tu despărțiri agonizante, nu tu căsăpire de tuaregi să-ți salvezi iubita. În schimb, vezi Meca, de la o distanță apreciabilă. Ăștia chiar or fi filmat acolo?

În ce ne privește, ni se pare un rateu frumos: n-a înscris, dar a dat spre vinclu, gen.

Notă: 7