afacerea-est-poster.jpgÎntr-una dintre secvențe, niște polițiști stau, foarte concentrați, în jurul unui ventilator de birou: din ventilator se aud posturi de radio, iar explicația  e că, pe vremurile de-tristă-amintire, înăuntru era ascuns unul dintre microfoanele KGB-ului basarabean. Funcția (exclusivă) de recepție a lăsat locul, printr-o ironică împrejurare tehnică neelucidată, celei de transmisie. Eu aș pune secvenței diagnosticul de realism magic. 

Basarabia, ca toată fosta Uniune Sovietică, e o zonă a paradoxurilor, de unde auzim, cine când are ocazia, lucruri care întrec imaginația din 1001 de nopți. Numai aici se poate încheia o afacere precum cea din filmul de față: Marian (Constantin Pușcașu) vrea să cumpere 50.000 de potcoave de cai ca să le vândă mai departe, la suprapreț. Teoria ar fi că dacă acum e rău, mâine va fi și mai rău, va dispărea benzina și va fi nevoie de cai pentru arat. Explicația cumpărătorului final (la ce-i folosesc potcoavele) este și ea năucitoare (și de tot hazul). Vă las s-o descoperiți. 

Eroii Afacerii Est sunt puși pe căpătuială: pe baza binomului kupi-pradai (cumpără-vinde), fiecare încearcă să scoată profit. Marian (Constantin Pușcașu), profesor de muzică, idealistul poveștii, are nevoie de bani ca să se însoare cu Veronica, iubirea vieții, care e mereu ocupată, dar nu atât de ocupată încât să nu-i facă acestuia ciorbă, pe care i-o aduce cu tot oală... la restaurant. Petro (Ion Sapdaru) visează să-și cumpere... o macara. Destinele afaceriste ale celor doi se intersectează în momentul în care Petro dă de urma lui Marian, care-și vânduse mopedul, cumpărat de un altul, de la care a avut ghinionul să-l cumpere Petro. Fiindcă înțelegem că motoreta e stricată, deși asta nu-i împiedică pe alții s-o cumpere și s-o vândă mai departe: business is business. Anticul vehicul reapare când și când, în căutare de noi proprietari: se încăpățânează să supraviețuiască, asemeni universului din care face parte. 

Mai mult determinat de împrejurări și influențat de ideile mai întreprinzătorului Petro, decât din vreo (re)orientare interioară, Marian ajunge la escrocherie – care, evident, e justificabilă, având în vedere că și reprezentanții legii sunt corupți („dai 10.000 și te scap de închisoare”). 

Povestea, un road movie cu peripeții, funcționează foarte bine la nivel de secvențe, anecdotic: scenaristul și regizorul Igor Cobileanschi cedează tentației de a descrie situații de-al căror insolit ne tot minunăm chiar și noi ăștia care locuim la doi pași. Un administrator dă drumul la apă în bloc doar cât cântă, acompaniat de acordeon, „Trandafir de la Moldova” (și i se bate obrazul că trișează, fiindcă melodia e mai lungă). Ca să se îmbete fără să existe posibilitatea de a fi mirosiți de agenții de circulație, băieții își picură cu pipeta vodcă în ochi. Pentru a face rost de bani de mâncare, Petro îl pune pe revoltatul de Marian să cânte la colț de stradă, iar el strigă în gura mare că ăsta i-a cântat lui... Gagarin. (Nu ne putem abține să nu facem paralela cu strămoșul oricărui „maestru al combinațiilor”, Ostap Bender, care l-a obligat pe fostul „mareșal al nobilimii” să cerșească în același scop.) Cobileanschi nu cedează însă unei alte ispite, celei de a transforma situațiile într-o cascadă de gaguri, optând pentru stilul laconic al noului val românesc. 

Opțiune care, uneori, e mai vizibilă decât ar trebui: dialogul, de multe ori minimal, nu ține pasul cu situațiile, care, la rândul lor, nu sunt exploatate cât ar trebui. Fiindcă oricum nu e timp pentru redarea (iluziei) trăirii afective – așa cum se întâmpla în celălalt lung-metraj al lui Cobileanschi, La limita de jos a cerului. Nu e timp nici pentru o legătură mai puternică a personajelor cu mediul atât de particular, de special, în care se mișcă. E prea multă poveste și, în același timp, prea puțină. 

Până la urmă, un hibrid interesant, care ar putea să atragă și un segment din publicul larg, datorită situațiilor neobișnuite, dar care, în același timp, ne amintesc de noi înșine. Și, nu în ultimul rând, umorului. (Eu am râs încă de la trailer, ceea ce mi se întâmplă foarte rar.) 

Închei cu o imagine care mi-a plăcut în mod special: un tren trece pe lângă un post dărăpănat, iar de pe acesta cade o bârnă. Kusturica ar fi invidios pe faza asta.  


Notă: 8

 nota_8.jpg

Scris de Stefan | Wednesday, 26.10.2016 15:00 Cronica de film

National Cinematografic