After Earth – După lobotomie

Ce interesante-s filmele astea, unde ţi le plasează destinul pe toate la fileu… Vrea junele Kitai să devină războinicu’ ăl mai? I se dă prilejul. Doreşte generalu’ Raige să aibă o discuţie ca de la bărbat la bărbat cu fii-su? Are. Miriapandula omorâtoare de papă-lapte poate avea şi ea şansa să-i mursece pe laşii care au ţinut-o fedeleş? E invitata noastră!

Vrea muşchii lui Will Smith să mai facă un film cu odrasla-i, Jaden? E ca şi rezolvată, o punem şi pe soţia dvs la producţie. Ce să fie, domnu’ Smith? Iaca un SF cu mişcodaci ar merge, că ăsta micu’ al meu îi e necaz că eu am tot spart la mecle de alienşi, vrea şi el. Şi dacă se poate ca vârcozauru’ principal să semene cu vreo pocitanie din Men in Black, cu atât mai fain, facem o bucurie la copil.

Ia să vedem ideea… Cică într-un postapocaliptic, Pământul a fost luat în stăpânire de fioroşenii, iar oamenii s-au cărat într-un loc unde poa’ să poarte costume mulate à la Star Trek. Kitai (numit aşa probabil fiindcă o fi fost asamblat de ruşi în China) e un adolescent cu gânduri beligerante şi, evident, rebel: vrea să se ia la harţă cu şopârlopodele. Cypher Raige (Will Smith), taxu, strânge din dinţi, cu toate că impulsul iniţial e să-l bată cu scaunu’. Că ştie el ce ştie. Javralicioasele alea (cică „ursas”) miros frica la om mai ceva decât controlorii RATB. Tre să descoperi în propriul tău creier deodorantul-minune ca să nu te simtă. 

O ultimă misiune se lasă, evident, cu nasoleală şi îi azvârle pe tată & fiu într-o junglă terrană, care nu mai e ce era pe vremea noastră, că-i pe computer şi populată de fiinţici parcă luate din Harry Potter. O juma de navă e la 100 de km distanţă şi, ca să vezi, iar destinu’, acolo-s şi baliza de semnalizare şi scolopendra dornică să întoarcă scorul în favoarea ei. Tot soarta face şi ca Cypher să fie rănit şi în imposibilitate de deplasare, aşa că-l trimite pe fecior în jungla virgină, în timp ce-l monitorizează prin webcam. Pe drum mai schimbă impresii (care se vor lacrimogene) despre ce au ei de împărţit, inclusiv nişte păreri despre Moby Dick – stupid şi hilar (care ştii să opreşti autocorectu’ de Word, că mă seacă?).

Inutil să spun că previzibilul poveştii ar putea intra în top 10 din toate timpurile. Hai că poate nu ăsta-i baiu’ cel mare, că până la urmă cică filmu’ ar fi despre relaţia tată-fiu. Dar dialogurile, ah, dialogurile… Dacă aş avea voie, aş remonta filmul, iar la părţile cu vorbăciune aş pune nişte râsete „din sală”. Ar ieşi o comedie pe cinste.

Se înghesuie puhoaie de nedumeriri în mintea mea legate de AE, dar cea mai cea ar fi: ce sens are? Ce-a vrut să spună?

După The Last Airbender, Shyamalan ne face strălucita demonstraţie că se poate şi mai rău. Nu numai că în After Earth nu se întâmplă nimic, dar nici Will Smith nu e lăsat să se desfăşoare (nici la propriu, nici la figurat), singura lui performanţă fiind cea de a avea aerul unui prezervativ folosit.

Un dezastru cinematografic comparabil cu dispariţia dinozaurilor. Ed Wood ar fi fost mândru de acest film.  

Notă: 3.5