American Hustle – Escrocheria salvează cinematografia

American Hustle – Escrocheria salvează cinematografia

Dacă îi place de personajul pe care l-ai pus pe foaie, Christian Bale e gata să-i intre în piele chiar dacă e vorba de cumnatul klingonian al lui Yoda sau doar o șopârlă preistorică. A slăbit el n kg pentru rolul din The Machinist (2004)? A slăbit. A băgat el, pentru The Dark Knight, mușchi cât Frank Medrano? Băgat. A făcut el burtică de domn ajuns în criza vârstei de mijloc în American Hustle, adică în rolul pe care vă recomand – „fierbinte” – să-l vedeți? Da. Poate că doamnele nu-l vor găsi prea sexy (și lor le spunem că, în schimb, Bradley Cooper e mai arătos ca niciodată), dar zău dacă nu e printre cele mai bune personaje ale lui…

Sub un titlu ușor îndoielnic, „superficial”, apare o comedie larger than life, cu caractere și poveste stupefiant de complexe. Avem un el și ea, Irving și Sydney (Bale și Amy Adams), niște mici (chiar și pentru standardele anilor 70) escroci, prinși în delict de un polițist pe care scrie „Ambiție” (Richie diMaso, jucat de Bradley). Polițistul visează la rechini: senatori care iau șpagă, mafioți de categoria I lux, astfel că îi șantajează pe cei doi să coopereze, cu idei și cu prezența lor fizică la diferite tranzacții dubioase – ei sunt momeala pentru peștii cei mari. În poveste mai sunt prinși: soția depresivă a lui Irving, Rosalyn (Jennifer Lawrence), șeful lui Richie, Stoddard Thorsen, cu o demențială character arc, un primar cu freză de Elvis, pe care l-aș vota chiar și eu, deși nu fac din astea (Carmine Polito, jucat de Jeremy Renner) și Michael Peña în rol de șeic arab, una dintre bomboanele de pe uriașul tort, alături de o scurtă apariție a lui Robert de Niro, jucând – cum altfel – un mafiot (mult) scăldat în sânge (ne)vinovat.

Nu prea știi în ce categorie să bagi filmul. Eu am zis „comedie”, dar asta nu acoperă nici o treime din fior: da, sunt visuri & orgolii în pandant cu slăbiciuni, dar e mai mult de atât. E natura umană, văzută de ochi cunoscători și înțelegători, despre cum ne putem înșela asupra celor pe care îi cunoaștem, despre faptul că fiecare avem puncte vulnerabile, oricât de ticăloși ne-au făcut circumstanțele, despre factorul uman, care nu ține cont de scheme învățate din filme sau manuale.

Se nasc triunghiuri amoroase cu năbădăi (Rosalyn-Irving-Sydney), motivațiile se schimbă și redevin aceleași sub forța împrejurărilor și nici un personaj nu e lăsat în pace până nu s-a stors din el tot potențialul. Situațiile particulare (o mică escapadă într-o curățătorie etc.) dau măsura unei capacități remarcabile de a vizualiza detalii – fapt atât de rar în ultima vreme pe marile ecrane.

După Silver Linings Playbook, Jennifer Lawrence ne demonstrează din nou că Hunger Games, pentru ea, e doar o joacă în timpul liber. Bradley Cooper m-a câștigat și el cu rolul lui, și ce să mai spun de cameleonul de Bale: cât de mult își iubește bucata lui îi transpare prin toți porii.

Un film complet: suspans, psihologie, romance (dap), parfum de epocă (of, decolteurile gagicilor sunt absolut porno, dar putem noi să ne opunem?!), comedie fină, dialoguri fabuloase și, din când în când, muzică din anii 70 și Duke Ellington.

nota_95Notă: 9.5

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult