Amour fou (2014) – Poet de viitor, caut parteneră prezentabilă pentru sinucis împreună

Amour fou (2014) – Poet de viitor, caut parteneră prezentabilă pentru sinucis împreună

Pe vremea când sinucisul era ocupația de căpetenie a oricărui artist care se respecta, un fel de cheie de boltă a întregii opere (de multe ori nescrisă, că nah, ideea e mai importantă decât execuția), pe vremea când fetele (unele) se dădeau p-o poezie (că cinele oricum erau romantice toate, că n-aveau încotro), a trăit și scriitorul Heinrich von Kleist, care, rușinat că deja era cam puriu (Chatterton, inițiatorul mișcării, încheiase socotelile la 17 anișori), a venit cu următoarea idee inovativă: să nu se sinucidă singur, ci cu o gagică, așa, intimist. (Cel puțin asta ne zice filmul de față, fiindcă, în realitate, s-ar putea să fi fost invers: tipa să-l fi rugat să moară cu ea.) Oricum, lui îi trebuia doar o fată, fiind un singuratic, nu ca Jim Jones, ăla cu Templul Popoarelor, un secol jumate mai târziu.

Nu știm câte gagici a întrebat până la debutul poveștii noastre, dar îl găsim, în 1811, într-un salon, aburind-o pe vară-sa – isteață și, posibil, atrăgătoare pentru standardele de atunci, deci fix ce-i trebuie poetului. Verișoara, evident, nu-l ia în serios – își închipuie probabil că lucrează la o nouă poveste cu glas tare. Adevăru’ e că la cum vorbește von K, ai impresia că citește/ recită: primul semn că nu-i sănătos la cap (o știm de la Don Quijote).

Dezamăgit de răspunsul grosolan burghez (mojic, de-a dreptul, ce să mai) al verișoarei, Heinrich își îndreaptă speranța spre o nouă admiratoare a sa, Henriette: drept, e măritată și cu copil, nu dă pe dinafară de Platon și Rousseau, dar nu știi de unde sare iepurele. Inițial, suava îl refuză nedumerită, pentru ca, mai apoi, când ea însăși află că deține o boală incurabilă, să se răzgândească, moment în care poetul se simte jignit (că n-a acceptat când era încă sănătoasă), ca apoi să se împace și să pună la cale marele eveniment.

Putem specula că boala a apărut pentru ca Henriette, îndrăgostită fără s-o mărturisească, să poată fi cu von Kleist, dacă nu în viață, măcar în eternitate. Ne putem baza speculația pe faptul că medicii nu pot decide dacă e vorba de o afecțiune pur fizică sau una de origine sufletească, dacă somatizează, ca să apelăm la un termen de mai târziu. E vehiculată o teorie care zice că există fluide ce traversează și sufletul și corpul, astfel că cele două se pot influența reciproc. Când soțul, disperat, îi întreabă pe medici ce se poate face, amândoi spun același lucru: suntem în întuneric. Și, odată cu ei, și noi, spectatorii.

Nu avem răspunsuri, certitudini, nu avem un personaj din punctul de vedere al căruia să observăm, cu „obiectivitate”: în momentul în care drama se consumă, soțul oftează, „poate că a fost totuși din dragoste”. Pornind de la presupusa situație a simptomelor psihosomatice, nu avem o singură cheie de lectură. Firește, putem înclina spre bunul simț al verișoarei, spre sentimentele fără echivoc ale credinciosului soț, dar tot ne lipsește ceva. Povestea se închide asupra ei înseși, într-o ultimă frază, neterminată a Henriettei. Pentru totdeauna opacă și, cu atât mai mult, fascinantă. Nu pentru a genera întrebări, ci mister dincolo de ceea ce poate fi exprimat. Henriette și Heinrich nu sunt personaje în adevăratul sens al cuvântului, ci corpuri traversate de idei, însuflețite de vise, bântuite de dorință, în absența unui centru, a unui eu.

Ipoteza e susținută de stilul sec al filmării (aproape fără mișcare de cameră), cu cadre lungi (dar nu suficient de lungi ca să pară voite), de geometria austeră, claustrofobică a interioarelor (care amintesc de picturile micilor olandezi), de lipsa unei ilustrații muzicale (se cântă câteva lieduri, cap-coadă, dar alea sunt dintr-un alt registru). De dialoguri, asupra cărora nu te poți hotărî dacă să le plasezi sub semnul ironiei, al comicului, sau al unei seriozități amare.

Să fie Amour fou expresia unui nou romantism, polemic față de cel vechi, „perimat”, care era melancolie, polemică și răzvrătire? Și opus, evident, dulcegăriilor de inspirație hollywoodiană? Posibil. În orice caz, avem de-a face cu un film inovator.

Notă: 9

nota_9.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult