the-gift-116896l.jpg Ce gift, nene, e chiar promoție, 3 in 1: Joel Edgerton (Exodus) scrie, joacă și regizează primul său lung-metraj. Și n-o face rău, cu ceva excepții.

Joel este Gordo, fost coleg de liceu cu un om – acum – de succes, Simon (Jason Bateman), pe care soarta l-a readus în orașul natal, dimpreună cu încântătoarea lui soție, Robyn și câinele (despre care deja apreciezi c-o să pățească ceva, dar nu-i chiar ce crezi). Perechea s-a mutat într-o casă superbă și cu niște facilități interesante (pentru toată lumea: proprietari, vecini, spectatori): când îți vin musafiri, știi dinainte să-ți clinc-clanc la ușă, că-i vezi prin... pereți. Nu e nimic psychic, doar că pereții sunt de sticlă. Fain, vezi mișcări suspecte (sau ți se pare), vezi reflexii. Înăuntru, cu un pic de paranoia, te simți ca-ntr-un acvariu și-ți pare că n-ai ochi și la spate.

Și, în aceste fertile împrejurări, Gordo, care o dă pe latura nostalgiei (mnoh, ce bine că am dat de un fost coleg, ce mai o să ne amintim), începe să le facă vizituțe și să le lase la intrare pe preș diferite chestii (cadouri), dar întotdeauna cu fundă roșie. Suflet mare. Doar că Simon are o altă perspectivă asupra „relației”: Gordo era Gordo „cel weirdo” în liceu (ăla care și-o fura) și așa a și rămas. La un pahar de vin în plus, devine subtil agresiv (gen apasă niște cuvinte, repetă de prea multe ori „ce mă bucur pentru tine că eji mare mahăr” etc.). Simon, ce să facă ce să facă? Mai întâi îl ia cu că poate a uitat ceva pe foc, poate are de recuperat episoade din Tânăr și neliniștit sau îl așteaptă vreo mătușă la o canastă. Apoi, mai direct, că s-o rărească, pentru ca, în cele din urmă, să-i spună verde-n față că să nu mai calce p-acolo.

La ce ochi are nenea Gordo (dacă aș face film cu Tom Sawyer, l-aș pune în rolul lui Joe Indianul), plus barbișonul și cercelul din ureche, asta e clar o imprudență care va avea consecințe. Dacă te-ai „documentat” și cu trailer-ul (n-o face, sfatul meu), deja te aștepți la un stalk/ home invasion/ slasher. Ceva ceva e, dar nu pe pista clasică – e mai mult un mix de genuri (cu thriller psiho etc.). Cele două jump scares te păcălesc doar până la un moment dat. Sunt aici niște red herrings difuze. 

O problemă în gestionarea întregului conflict (cu zona de mister aferentă) ar fi că, încă de la început, ți-e cam târșă pentru „bietul” Gordo: în definitiv, Simon e clar un bulangiu. Asta o simte și nevastă-sa, căreia și ei îi pare rău de Gordo și-l pune pe-al ei soț să se împace cu dubiosul. Iar twist-urile nu vor schimba satisfăcător perspectiva. Întrebarea cine-i băiatu-rău în ecuație e binevenită, numai că modul cum e pusă nu satisface, nu te wow. Până la urmă, oricât de mișel ar fi Gordo, îți trebuie ceva ultrastrong pe partea de revelații ca să-l simpatizezi pe Simon cel cu filozofia there-are-winners-and-there-are-losers. Greu. 

Speranța ar fi în Robyn (care are și ea, se pare, niște umbre), dar tocmai ea, ori nu e suficient de vulnerabilă, ori trecutul nu e suficient de prezent (!), ori nu e prea voluntară, că nu reușește să dea impuls din ăla nebun acțiunii. Bașca, la un moment dat, trec luni și luni de la primele encountere și se întâmplă mai nimic. Apoi, twist-urile nu sunt dintre cele mai neașteptate (sau poate sunt eu prea nărăvit) și, în general, deși atmosfera e binișor clădită, totul are un aer prea familiar degustătorului de thriller. La cât a fost lăudat de critică, mă așteptam la ceva ieșit din comun.

Orișicât, filmul dovedește talent scriitoricesc și regizoral (mai ales că păstrează un anumit echilibru între dramă și thriller) și am un feeling (sper, mai bine zis) că, în câțiva ani, Edgerton o să dea chestii cu adevărat valoroase, de care să ne amintim. Succes.

Notă: 6.5

nota_6.5.jpg


Scris de Stefan | Friday, 07.08.2015 14:10 Cronica de film

National Cinematografic