Arthur Newman – Crizele de identitate se rezolvă cu buletinul altuia

Arthur Newman – Crizele de identitate se rezolvă cu buletinul altuia

Fiindcă în străfundul lui, Arthur (actually, Wallace) e ros existenţialist. Depresie cu ştaif – nu ştii ce-a declanşat-o. E pe undeva o bolboroseală despre nu’ş ce blocaj psihic care-l face să eşueze în plin avânt. Pe parcursul filmului, corporatistul nostru se chinuie să-şi găsească o problemă reală şi se pare că reuşeşte doar odată cu deznodământul.

Wallace (Colin Firth) se hotărăşte s-o ia de la capăt sub o altă identitate (Arthur Newman), ca instructor de golf într-un stat îndepărtat – pretext de un road movie. Îşi ia câteva zeci de mii de dolari într-o geantă (hm…), îşi înscenează sinuciderea (în apele Atlanticului), îşi trage decapotabilă şi-şi schimbă costumul amărât cu tricoul polo (se putea altfel?).

La drum de seară dă peste Charlotte, care şi ea (!) şi-a luat o altă identitate (Micaela, zisă şi Mike). N-am înţeles de ce – OK, intră în belele mai ceva ca motanul Maru prin cutii, dar de ce-i trebuie tocmai identitatea soră-sii gemene? Care mai e şi schizofrenică pe deasupra. În fine, o fi din cauză de remuşcări că nu se îngrijeşte de ea. Hm… Ar fi abisal rău.

Altfel, tipa e primejdie: femeie fatală în dizgraţie (tocmai şi-o trăsese cu un nimeni burtos şi-i furase ăluia maşina), hoaţă şi cleptomană în acelaşi timp (se pare că se poate), se droghează cu ce apucă şi arată dumnezeieşte pe sub costumaţia gothic. Şi, bineînţeles, fiindcă Wallace are o geantă plină cu bani, de zici că tocmai a spart o bancă, vă dau o încercare: îi fură sau nu tipa agoniseala de-o viaţă?

Deşi există premisa opuselor care ar trebui să se atragă (Wallace e echilibrat, sau mai bine zis încremenit, în tristeţea lui, în timp ce Mike e pusă pe şotii), nu prea-i vezi combinaţi: orice ai spune, potenţialul erotic e undeva spre zero la Colin Firth şi spre infinit la Emily Blunt.

Dar situaţia e rezolvată ingenios: cei doi intră prin efracţie în case la oameni (asta mică e ghidul infractorului, pe bune), se îmbracă cu hainele ăstora şi-o fac în patul ăstora, luându-şi astfel alte şi alte identităţi temporare. Cu alte cuvinte, Emily şi-o trage cu altul.

Ca orice protagonist care se respectă, Wallace-Arthur are două năzuinţe: cea conştientă e să-şi refacă viaţa, iar cea ascunsă, care iese treptat la suprafaţă şi care ar trebui, cum e şi normal, să învingă, e legată de fiul lui. Aici iar e o problemă: cele două aspiraţii sunt cumva antagonice – asta ar trebui să-l rupă în două pe Wallace. Or, el rămâne senin în tristeţea lui, care, repet, nu prea ştii ce-i cu ea.

Până la urmă, filmul încearcă să te convingă că toată treaba este despre responsabilitate – o accepţi sau nu. Opa, iese cu morală. Te face să te şi simţi prost că ţi-ai dorit să evadezi împreună cu Wallace-Arthur. Damn… Unde-i marea aventură?

Un hibrid (nu suficient omogenizat, dar are câteva puncte pentru curaj) între rom-com american şi film european uşor angoasat. Cu ceva farmec melancolic şi umor de zâmbet în colţul gurii. Câtă tristeţe şi referiri la boli psihice încap într-o comedie romantică? Numai în Arthur Newman aflaţi. Poate fi interesant pentru o anumită categorie de spectatori, care fac o pauză de la filme artsy, dar nu se îndură să se uite la un rom-com main stream.

nota_7Notă: 7

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult