As Above, So Below – Hârca și tibia lată… ar merge văzut o dată

As Above, So Below – Hârca și tibia lată… ar merge văzut o dată

Mie, ideea că sub cea mai vizitată capitală europeană se întâmplă sinistrélele care se întâmplă în AASB mi se pare très sympa. Din start, ai un decor creepy, claustrofobic, cu muuult întuneric născocind coșmaruri și isterii (ce bine măcar că nu-i cu adolescenți). Se mizează destul de OK pe sugestie (și auditiv): nu dă pe dinafară de ingeniozitate, dar îți livrează tremuriciu’. În acest mediu (cel mai important) se desfășoară o poveste (prea) generoasă pe partea fabulatorie pentru un found footage: un grup de tineri condus de arheologa Scarlett (care arată ca scoasă din discotecă) umblă nici mai mult, nici mai puțin decât după piatra filozofală. Avem două întrebări: (cum) o vor găsi? și, dacă da, ce-or să facă cu ea? Problemele sunt rezolvate satisfăcător – implicând chiar și o răsturnare de situație/ viziune, cu „învățătura” aferentă. Ceva care conferă (chiar dacă într-un fel stângace) o dimensiune în plus, „spirituală”. (Că doar știm cu toții că alchimia nu-i (numai) despre transformarea materiei, ci și a spiritului.) Titlul – bine ales – este un citat din scrierea alchimică Tabula Smaragdina a lui Hermes Trismegistul („cele de sus sunt asemeni celor de jos”): trecerea de la „real” la supranatural implică aici un joc topologic chiar interesant.

Pe rotten, toată criticimea scârțâie răuvoitor la filmulețul ăsta. Din ce-am spicuit, le cam dau, în mare parte, dreptate, ba aș mai și eu, că-s destule boacăne. Ce mi se pare, însă, evident e că dacă raportezi AASB la orice altceva decât categoria lui, ingrată și fără multe perspective, îl desființezi cam gratuit, ba, s-ar putea să și pierzi ceva distracție (pentru unii și săritul inimii în gât face parte din definiția acesteia, deci…). E drept, informația (istorie, alchimie, mitologie etc.) etalată de tineri e uneori suspect de erudită, iar alteori mult prea vagă, sunt prea multe explicații când, în alte părți, lucruri rămân neexplicate. Povestea, cu ecouri (nedorite) din Tomb Rider și Indiana Jones (eu aș zice chiar din… Călăuza), e poate prea complexă pentru abordarea found footage. Dar până la urmă, e un experiment binevenit în peisajul respectiv, dominat de arătănii intra, extra, para-terestre care nu știu decât să ne slaughtărească ș-atât.

Un film B muncit. Pentru fanii genului found footage, un must see. Pentru cei dornici de un adventure (cu goană după artefacte, gimmicks cu enigme de rezolvat etc.) – numai în măsura în care tolerați stilul și faceți abstracție de dialoguri fruste și uneori sărace cu duhul. Nu în ultimul rând, pentru toți cei care se încumetă la o spaimă zdravănă, cinstită.  

nota_6.5.jpg Notă: 6.5

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult