Autómata – Aiii, robot

Autómata – Aiii, robot

Un cât de simplu sinopsis te duce, inevitabil, cu gândul la I, Robot: într-un viitor foarte apropiat, omenirea, împuținată, se bazează pe roboții constructori de ziduri care izolează cea mai rămas din orașe de deșert, iar acești roboți au implementate adânc două protocoale: nu pot să facă rău ființelor vii și nu se pot modifica pe ei înșiși. Prin a doua restricție, li se interzice accesul la evoluție, fiindcă dacă la noi a durat sute de mii de ani să ajungem să avem un Einstein și un Heidegger, la ei ar dura câteva zile/ săptămâni să devină mult mai deștepți decât sunt și infinit mai deștepți ca oamenii.

Jacq Vaucan (Banderas) , agentul de asigurări al unei megacompanii producătoare de roboți, face treaba cea mai urâtă: se ceartă cu posesorii de roboți casnici care au probleme cu specimenele lor. Unul dintre aceștia se jură pe lumina ochilor că fierătania lui i-a omorât cățelul în timp ce-l pieptăna. Jacq îi râde în nas, bineînțeles (= s-o crezi tu că primești despăgubiri), fiindcă, foarte sincer, nu-l crede. Dar se pare că pe Jacq îl așteaptă un concurs de împrejurări care îi va demonstra că roboții chiar au luat-o razna, și e rândul șefilor să facă mișto de el. Ancheta se prelungește, Jacq participă la ea fără niciun chef – fiindcă soția lui stă să nască, s-a gândit că ar fi timpul să se retragă împreună la malul oceanului. N-o să vadă: e prins între roboții emancipați și corporatiștii care vor să rezolve treaba până nu e prea târziu.

De aici, totul devine încețoșat, melancolic (ceea ce-i frumos, dar), confuz. Ce e rău și ce e bine, el se-ntreabă și socoate, alături de Cleo roboata erotică (bună piesă) și tovarășii ei: deși e amărât că nu e alături de nevastă, ceva se dizlocă în credința lui de corporatist/ om. Bun. Dar mesajul rămâne fără adversar, confruntarea cu părerea inamicului e la fel de obscură ca și confruntarea fizică. Nu înțelegem și pace punctul de vedere (dacă el există) al „răilor”, al „reacționarilor”: e cu plus, e cu minus, wtf? În definitiv, la mijloc e soarta omenirii: dacă polisații întorc armele? Pe de altă parte, nici ăștia nu par așa un pericol (poate în episodul viitor). Sunt atâtea întrebări care se ridică în mintea noastră…

Nu-ș ce să zic, zău. Poate în asta stă forța filmului – fiindcă e clar că nu e un film facil, comod. Poate găurile din scenariu sunt acolo cu un scop care-mi transcende capacitatea de înțelegere (la un moment dat, Cleo îi spune lui Jacq: ți-aș explica cum stă cu un anume fenomen, dar nu ai înțelege – o fi vreo mise en abyme, o cheie de lectură acolo). Pe de altă parte, filmul face prea multe concesii genului thriller (cu o cohortă întreagă de clișee) ca să te gândești că e totul e doar pretext de filozofeală și atât.

Gabe Ibáñez – regizor și coscenarist – pune în pagină un cyberpunk minimalist (aproape monocrom) de o melancolică frumusețe care rămâne, ecou, în suflet după vizionare. Din păcate, nu e suficient pentru a mătura nedumeririle legate de poveste.
După părerea mea, exclusiv pentru fanii S.F. cărora le e poftă de o glosă pe marginea marilor teme din Blade Runner și I, Robot.

Notă: 6.5
nota_6.5.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult