Battle: Los Angeles – ET, go home, invazia asta-i o ruşine… o ruşine!!!

Battle: Los Angeles – ET, go home, invazia asta-i o ruşine… o ruşine!!!

Apăruţi în mare zor, să ne rezolve înainte de-a o face calendarul mayaş, aceşti extratereştri (că nu pot să le zic altcumva) devin, imediat după primii paşi pe Terra, foarte relaxaţi pentru nişte tipi care joacă în deplasare. Un mare sictir pe mnealor, de parcă nu merităm efortul!

Din câte înţeleg pipălşii, orătăniile veniră (sau va să vină, că nu-nţeleg din afiş) nu pentru „pământ şi apă”, ca Darius al lui Istaspe, ci doar pentru apă. Dar, chiar şi aşa, nu se justifică îngălarea şi iresponsabilitatea cu care acţionează. Îşi etalează nurii pe acoperişuri, trag pe lângă soldaţi, aşa, doar să-i sperie, se lasă prostiţi cu driblinguri eftine… Le mai lasă şi timp soldărşilor să le afle călcâiul lui Ahile şi să le dea la gioală. Vorba unei prietene: pffffff…

Apăi, şi noi avem pretenţii… Grăieşte clar în titlu: battle, bătu-l-ar! Ce nu e limpede? N-ai timp să gândeşti, să faci mofturi. Au venit peste tine, ţac, acţiune-reacţiune, rezişti şi dai cu bomba către ei, altfel se face rocada: tu în cer, ei pe pământ. Colonizare se cheamă!

Noi, ca apaşii, ne auzim pistoalele şi paşii, abia ne desluşim în fum. Pe ei nu-i vedem nici atât, că, al naibii operator CNN, dă zoom pe noi, să ni se vadă părul cum albeşte-n cap, dar pe ei nu dă zoom (oare de ce? chiar aşa-s de urâţi?). Dar e bine că îi auzim… şi avem un déjà entendu: este gânguritul Predatorşilor (pe verificate). Hm… Ai drecu! Ne cunoaştem din ‘87 şi nu ne lasă şi pe noi să zicem „piua”!

Deci, mă gândeam că după fructuoasele întâlniri de diferite grade din ultima vreme, ca să menţionez aci doar District 9 (2009) şi Monsters (2010), acest randevu cu năbădăi ar fi trebuit să-mi dea impresia că mi se aşază o mânuţă solzoasă pe umăr în timp ce urmăresc filmu’. Aş, de unde…

În afară de faptul că e un war movie filmat şi montat pe modelul nervos Blood Diamond – The Hurt Locker, obosindu-te (în cazul de faţă) cu scene interminabile de pif-paf, nimic nu-ţi dă senzaţia de real. Toată măiestria complicatelor pirotehneli pigulite de oameni care ştiu meserie pe montaj (chiar am surprins la un moment dat o inovaţie pe care am avut tendinţa s-o clasific drept greşeală, dar nu e), plus efortul, decent, al actorilor, sunt copleşite de inepţia scenariului, a dialogurilor şi de o regie fără personalitate. Într-un film de război made in USA e greu să eviţi clişeele. Îţi mai scapă. Dar dă-le şi tu drumul mai cu jenă, joacă-te cu ele, aranjează-le freza, pune-le o hăinuţă nouă…

Nush cum să zic… Battle: Los Angeles nu e slab… E total neinteresant. De neremarcat.

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult