Big Hero 6 – Gimme a hug

Baymax, „robotul” medic personal, e bun de terapie cu hugs. Parcă-ți vine să te zgârii singur, doar să se umfle afară din cutie și să vină să-ți dea primul ajutor (ca să nu sune ciudat, ar fi bine să se gândească Disney-ul și la o pereche feminină a lui). Deși, la cât de încet se mișcă și până-și zice tot textu’ (hi, I’m Baymax, your personal health care etc. etc.), trece și zgârietura. (Nici nu vrem să ne gândim cât de eficient ar fi la o bătaie în cartier…)

Hiro, fericitul (sau nu) posesor al simpaticului balonat (proiectat de fratele lui), un geek al roboticii și participant la lupte de roboți, își dorește să intre la o prestigioasă școală tehnică. În vederea examenului, micul geniu născocește „microboții”, care, manipulați printr-un neurotransmițător, creează orice structură te taie capul – faină idee.

Se întâmplă o tragedie, iar invenția intră pe mâinile unui misterios cu mască kabuki, care are, după toate probabilitățile, gânduri de distrugere cu Fransokyo (mixtură urbanistică americano-japoneză futuristă, foarte oportună, având în vedere targetul principal al producției). Pentru a-l pune la punct pe enigmatic, Hiro își upgradează moșmonditul umflobot, făcând din el un supererou zburăcios și karatist. Alături de el vor evolua patru prieteni, geeks și ei, dintre care cel mai bine exploatat ca personaj este Fred ecologistul care nu-și schimbă chiloții.

Din păcate, ce urmează e un action hero lipsit de originalitate: nelipsitele urmări în cer și pe pământ, cu distrugerile aferente, măsurarea forțelor și găselnițele salvatoare etc. Mai neplăcut e faptul că omul cu kabuki n-are timp să se desfășoare, să ne înspăimânte, iar motivația lui principală (ce i s-a cășunat pe frumusețe de oraș) rămâne insuficient explicată. La fel cum insuficient speculată e trecerea de la copilărie la adolescență în cazul lui Hiro. (Păi, bine, prietene, ai în echipă o gagicuță ca Go Go și tu lustruiești roboți?!)

Nu înseamnă că nu există „acel” moment care face toți banii, momentul cu emoție, (re)descoperire a unor valori etc. Din fericire, e momentul care îi conține doar pe Hiro și al său pufos. Fiindcă tot ce se petrece în afara relației lor directe rămâne superficial și stereotipic. Îți vine să revezi mai degrabă scenele în care the big guy își lipește găurile cu scoci sau când, atunci când îl lasă bateriile și se comportă ca un tocilar care a băut primele shot-uri de tequilla.

Fiindcă la capitolul plot au fost prinși nepregătiți, scenariștii au făcut tot posibilul să implanteze un dialog vioi, hazos, cu punchlines bunicele. 

Prima serie de comics a lui Marvel preluată de Disney nu mi se pare tocmai un triumf, dar cu siguranță, e ceva care să-ți bucure ochiul și sufletul.

Notă: 7.5