Big Miracle – Victime XXL!!!

Big Miracle – Victime XXL!!!

Toată lumea a învăţat la şcoală că treaba balenelor, în general, e să fie salvate. Nu neapărat că dau în depresie când peştişorii mai zvelţi le iau peste coadă, dar mai intră într-un harpon de eschimos sau în locuri fără aer.

Aşa cum se întâmplă şi cu familia de balene cenuşii denumită ad-hoc Fred, Wilma & Bam Bam (adevărata Wilma Flintstone ar da în anorexie dacă ar auzi), prinsă sub gheaţa nemiloasă şi arctică. Doar că apar oameni buni, cu suflet mare, gata să le scoată la liman. Emoţionant. (Cred…)

Deci, nucleul dramei este o copcă, pe care o grinpisistă (Drew Barrymore, uşor şleampătă, ca să dea convingător) o păzeşte ca pe butelie să nu îngheţe – acţiunea petrecându-se în 88, când gheaţa era mai naturală, clar. Încet încet, în jurul copcii se adună o lume întreagă: un exploatator ticălos convertit din două vorbe într-un free Willy bonom, un reporter-cameraman-editor-de-imagine (am uitat ceva?), o altă reporteriţă, mulţimi amorfe de gură-cască, alţi vânători-vânzători de senzaţional, armata călare pe elicoptere şi, în fine, ruşii lui Gorbaciov cu un spărgător de gheaţă. Ah, uitasem de inuiţi, adică băştinaşii, care la început erau ca Tom prins cu Jerry în bot, fi’ncă tare le-ar fi plăcut o păstrămioară de balenă. Dar, după o socoteală de PR, s-au gândit că nu le-ar strica imaginea de salvatori. Şi, pe lângă toţi, personajul principal, un puşti inuit, care „trage învăţătura”.

Primul lucru care m-a izbit a fost coloana sonoră: în afară de faptul că aş breveta-o ca instrument de tortură, nu ştiam de unde s-o iau. Abia după ce au început să se dezvolte subplot-urile, mi-am dat seama că mă aflu în faţa unui stil cinematografic de anii 70, light&soft, unde entuziasmul eclipsează dramele personale, că vorba aia, trebuia să vază lumea-ntreagă (mai ales ruşii) ce bine e în America.

Dacă iau dramedy-ul ăsta cu titlu de experiment, păi, da, bravo pentru curaj. Dar spectatorilor, în general, nu prea le pasă de experimente. Şi, pus lângă orice producţie similară, o să arate doar ca o chestie involuată.

După ce toţi, cu mic, cu mare, ca-n povestea cu ridichea uriaşă, se adună în jurul copcii, punând de-un protagonist colectiv, te uiţi în jur să vezi unde sunt the bad guys: pustiu. Pardon, antagonistul e gheaţa aia blestemată.

Pe tot parcursul filmului, m-am simţit ca necredinciosul strecurat la o slujbă religioasă: vaga empatie pe care am încercat-o a fost probabil autosugestie, ca urmare a sentimentului de culpabilitate că nu sunt un iubitor de balene. Cu balene sau fără, însă, filmului îi lipseşte sistemul nervos. Printre minusuri aş pune chiar şi titlul, un witz deloc inspirat.

Plusurile ar fi cam unul singur: CGI & animatronicşii te păcălesc – în naivitatea mea, eu prima oară am zis wtf, alea sunt reale?! Adică au stresat nişte balene naturale pe motiv de film? Nu, chiar sunt făcute pe comp şi se comportă veridic.

nota_6Notă: 6 (în fond, e educativ, merge pus la preşcolari, să prindă la simţăminte nobile)

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult