blgen-poster.jpg Norvegia se poate lăuda cu vreo 300 de munți cu personalitate, gata s-o ia la vale sau prin părți, după bunul plac. E doar o chestiune de timp până se hotărăște vreunul că vrea o plimbare. Și atunci, dacă are vreun lac în preajmă, face valuri, la propriu. Cât Interu’. 

În principiu, norvegienii sunt pregătiți. Stai să vezi în filmul ăsta, ce de-a tehnologia: o pasăre să fâlfâie deasupra unui ciot de munte, că încep să bipăie computerele, se duc băieții pe teren să verifice armăturile. Ați auzit bine, muntele e fixat în proptele, totu’ computerizat până la milimetru. 

Iată avem natural disaster movie dintr-o țară de care specialiștii în gen de la HW de abia au auzit. Dacă află, cum am aflat și noi acum, ce năzdrăvană-i Natura prin părțile alea, după primul moment de stupoare, rămâne totuși întrebarea: da’ vă ține? Vă ține să zugrăviți un cataclism decent, având în vedere competiția (adică, te pui cu 4DX-u’ de San Andreas ). 

Deci, îi ține. Binișor. Mai din scenariu, mai din montaj, fără cascadă de cataclisme, dar te convinge, pentru categoria lui. CGI-ul nu e vreo capodoperă, însă drama e una decentă. Asta contează cel mai mult. Părerea mea. 

Kristian, geolog, tocmai se pregătește să se mute împreună cu familia la oraș. Are un nou job și își ia rămas bun de la colegii de la stația de cercetare. Ceva bipăit suspect de computer însă îl face să ciulească urechile. Până să-l creadă ăștia, până să se dumirească ce și cum tre procedat, zdugudum zdugudum. Ca să vezi că și norvegienii respectă niște clișee, familia e despărțită de împrejurări: mama, cu fiul, tatăl, cu fetița. Când vine valul peste capetele blonde, jale și căutare reîntregire familie. It’s that simple. 

Așa simplu cum e (și, în mare, previzibil), scenariul stăpânește ritmul aproape perfect. Tensiunea se naște din te miri ce, acolo unde nu te aștepți și îți dai seama, că la nivel de scenă, acțiunile, deciziile, reacțiile nu mai sunt chiar atât de previzibile. La un moment dat, drama generală va fi contrabalansată de una de grup, implicând o puternică senzație claustrofobică. În rest, în bună tradiție hollywoodiană, când totul pare pierdut, răsare speranța și invers. Diferența ar fi că, printre clișee, norvegienii strecoară ceva mai mult realism și, printre altele, ceva ce HW n-ar fi acceptat – o fază problematică, cu o decizie morală incomodă, chestie mai europeană, ca să nu spunem indie. 

Poveste care te pune un pic pe gânduri, implicând oameni în situații extreme, momente emoționante (cu un ușor touch de sensibilitate nordică), CGI de care să nu le fie rușine, o regie foarte OK. Producție de vreo 6 milioane de dolari – mărunțiș la Hollywood. Pentru unii, poate un film inutil. Chiar dacă e așa, e un film inutil bunicel. 


Notă: 6.5 

nota_6.5.jpg

Nea Costel, drojdier:

“Până şi eu mă trezesc pe 26 mai ca să merg la vot! N-ai nicio scuză dacă stai acasă!”

Scris de Stefan | Monday, 25.07.2016 12:00 Cronica de film

National Cinematografic