Blood Ties – Sângele baltă nu se face

Că avem film serios, încheiat la toți nasturii – cum altfel să te prezinți în fața clasicilor omagiați aici (Sidney Lumet, Martin Scorsese etc.)? Din păcate, atât de „bine” încheiat, că nu mai reușește să respire.

Guillaume Canet (actor super OK și regizor cu ceva performanțe), fan al monștrilor sacri ai anilor 70, reia un scenariu francez din 2008, care, la rândul său, e adaptare după un roman. Și-i plasează acțiunea în Brooklyn-ul lui 1974, ca să dea mai „mare”, adunând în distribuție dintre cele mai cele nume. Clive Owen e Chris, tropul proaspătului eliberat din pușcărie care vrea să înceapă o nouă viață, dar viața are alte planuri cu el. Care viață se arată sub aspectul unei soții, narcomană și prostituată (jucată de Marion Cotillard) și a unei drăgălașe-dar-făr’-de-noroc (pusă în scenă de o Mila Kunis grăsulită binișor). Nu în ultimul rând, un frate (Billy Cudrup, dr. Manhattan, dacă mai țineți minte), polițistul-cu-probleme-în-trecut-și-îndrăgostit-de-soția-infractorului. Și avem situația în care Chris și Frank ba se pupă, ba se încaieră, dar ei se iubesc, de fapt. Numa’ tropi, unu’ și unu’, din cei mai clasici. Și mai riscanți. Dar unde nu e îndrăzneală… Doar că îndrăzneala se oprește aici.

Cu tot dragul am purces la vizionare: culoare de epocă, muzică de întreținut nostalgii, joc actoricesc pe măsura așteptărilor. Momente tensionate, ceva acțiune cu descinderi, jafuri. Bun. Mi-a plăcut relația zbuciumată a lui Frank cu mulatra Vanessa (Zoe Saldana), într-o epocă încă rasistă. Până la un punct. Mi-a plăcut cam tot până mi s-a luat de atâta dramă: secvențele de respiro sunt și ele contaminate, că până la urmă efectul virează spre un comic involuntar. Cum spune un teoretician al scenariului: dacă ai trei scene tragice, la prima plângi, la a doua îți sufli nasul, la a treia râzi.

Unde mai pui că narațiunea e previzibilă până în mici detalii, fiindcă personajele, din dorința autorului de a le vedea cât mai solide (i)moral, n-au multe opțiuni. Nu respiră. Iar cea mai dureroasă problemă e că relația dintre frați se împotmolește în prea multe fire narative.

Un film manierist, cu multe calități, dar căruia îi lipsește, în primul rând, dramul de nebunie care face diferența.

Notă: 7