Captain America: Civil War (3D) (2016) – Dezbină și uluiește!

Captain America: Civil War (3D) (2016) – Dezbină și uluiește!

…Și descrețește frunțile! Probabil că deja știți că supereroii Marvel (nu toți, dar destui și relevanți) sunt aranjați în tabere și se drăgălășesc reciproc, după cum le e puterea și inima, ce încă nu știți e că, atunci când se adună grămadă, iese cu fază de pomină și haz, așa cum ar trebui să se întâmple mai des, că prea-s neguroase, în ultima vreme, conflictele – neguros nu înseamnă întotdeauna profund. E aici, în cazul de față, o înverșunare voioasă, elegantă care îți amintește de clasice. Cu duel, în primul rând, în line-uri spirituale. Copiii noștri merită și ceva inteligent, când și când. 

Cum s-a ajuns aici? Cu câteva „ingrediente” pe care poate nu le-ai fi așteptat într-un Captain America: printre altele, Peter Parker/ Spiderman, Wanda Maximoff/ Scarlett Witch, Vision și Ant-Man. Parker (Tom Holland) topește pur și simplu ecranul cu candoarea lui, iar scena recrutării lui e una dintre cele mai reușite din ultimii ani în superheroes movies. (În fiecare CA și Iron Man și, în general, în filmele cu supereroi, există câte o fază cu câte un puști, iar aici e vorba chiar de Parker, care mai e și fan Captain!) Wanda și Vision (un Paul Bettany, iar, superlativ), deși nu atât de mult unul prin preajma celuilalt pe cât ne-am fi dorit, au și ei parte de o chimie delicată/-cioasă – de data asta, mult peste ce-și propune, ce poate și ce i se îngăduie ca subtilitate unui derivat din comic book. Numai del Toro reușește ceva similar în Hellboy. (Dacă suntem încă la capitolul – posibile – romance-uri, vă las să ghiciți: se combină Captain America sau nu, rămâne sau nu în continuare un virgin în ciuda calităților fizice, evidente chiar și pentru un dandy ca Tony Stark, care-i spune la un moment dat că i-ar da un picior în dinții ăia perfecți?) 

Una dintre marile surprize: Daniel Brühl într-un rol șocant – eu, din câte îl știu, joacă doar roluri de băiat bun & sensibil. Brühl este Zemo, un tip cu apucături de psihopat, care caută ceva din 1991, când HYDRA meșterea undeva prin Siberia soldatul-perfect, să-i dea cu replică (enervant de) invincibilului el capitan. (Pe de altă parte, e amuzant să-l auzi pe Daniel silabisind po russki, având în vedere rolul care l-a consacrat, cel din Good bye, Lenin!, 2003). 

Dacă și/ sau cât este Zemo în spatele întregii afaceri cu dezbinarea avengerșilor rămâne să descoperiți singuri. Cert e că, în urma unei misiuni cu victime colaterale (treabă gândită deștept din scenariu), super-ii sunt somați să treacă – toți, cu foaie matricolă cu tot – sub conducerea ONU. Adicătelea, mai pe înțelesul nostru – un soi de colectivizare. Nicio vorbuliță din partea mea cine și de ce acceptă, cine și de ce mârâie și nu se lasă pus în lesă. Ideea e că, după ce-au stat la foc de tabără, unii preferă să rămână în „ilegalitate”, urmând să suporte consecințele. E întrucâtva o situație similară cu cea din Batman v Superman, și similaritățile, din păcate, nu se opresc aici (și ar mai fi una legată de final, care aduce cu cel din CA First Avenger), doar că, surpriză plăcută, lucrurile nu mai sunt așa confuze ca în filmul citat. Motivațiile nu mai au la bază dezinformarea, ci, în mare parte, discernământ, filozofii separate, experiențe diferite – fără să te amețească în concepte, dar nici să-ți insulte inteligența. Ca de exemplu, simplul, frumosul line al lui Vision: puterile atrag conflicte, conflictele atrag catastrofe. Ție, ca spectator, chiar ți-e greu să alegi tabăra. Și te cam doare sufletul să-i vezi cum se caftesc. 

Cap are vreo sută de ani, dar nu și-i arată. În sensul bun, dar și în sensul rău. Da, ajunge să aibă și el un dirty little dark secret, dar parcă nu-i de ajuns. Nu te aștepți să-i arate recunoștință/ considerație lui Tony Stark, fiindcă tatăl acestuia a fost cel care l-a făcut așa lat în spate și i-a dat și scutul, ale cărui proprietăți de bumerang rămân misterioase (că nu poate fi vorba doar de exercițiu), însă parcă e prea cu ochelari de cal tot timpul. (Drăguță autoironia, când un alt erou îi spune că a fost prevenit că Steve crede că are mereu dreptate și el e de acord.) Relația lui cu prietenul din copilărie Bucky, trecut de partea întunecată, rămâne, în continuare, partea slabă a seriei C A: dacă nu ai cu tine comics-urile adecvate, nu prea înțelegi ce-i așa mare dragoste/ ură între ei. Deși, spre deosebire de precedentele CA-uri, scenariștii se străduiesc mai mult. Iar fanii se vor bucura de un „I can do this all day”, într-o situație ușor în oglindă față de cea din CA. (Se vor mai bucura și la un „Heil Hydra”, că da, ecouri sunt.)

Mult mai uman rămâne Tony Stark/ Iron Man, mai ales că-i duce dorul lui Pepper (cu care s-a certat din motive evidente pentru oricine). Decizia lui privind alegerea taberei are și ea la bază niște sentimente. Încă de la început, Tony se află într-o fază introvertită: nu, nu s-a călugărit, dar nici mult nu mai are, și tocmai a scos din atelier un device care șterge amintirile traumatizante. Are asta o pondere în restul poveștii? Veți afla singuri. 

Aș specula umpic pe un cuvințel, primul care se aude: „dorință”, spus în rusă, în cadrul experimentului HYDRA din 91. Este începutul unei înșiruiri de termeni (aparent) fără legătură și sens, scopul fiind doar activarea criminalului-din-slujba-răilor, dar faptul că e primul te poate trimite cu gândul la filozofia orientală, unde dorința cam stă la baza suferinței, la baza conflictului – interior, în primul rând. În filmul nostru, dorinței i se opun rațiunea și datoria. Dorința naște haos, accidente – avem două exemple frumoase, unul din ele îl implică pe Vision, care… nu prea e om. 

 Deja știți, bănuiesc, că e o secvență filmată prin București, că Bucky cere rune, pardon, prune, pe românește (o fi aflat de vreo rețetă de țuică). Dacă smardeala dintr-un apartament/ bloc din cele mai jegoase (ca să dea estetizant) e OK (deși apariția lui Cap complet echipat e wtf), în schimb restul nu e tocmai flatant pentru capitala noastră. N-o spun că sunt eu vreun patriot, dar dacă mecla vânzătorului de ziare (care are pe tarabă Jurnalul de Lugoj!), o meclă cu care Lombroso s-ar fi mândrit s-o aibă pe panoplie, e reprezentativă într-un fel sau altul, atunci nuș ce să zic… Bine că eu nu cumpăr ziare. 

În rest, bătăile sunt bunuțe (nu tocmai memorabile, ca, să ne amintim de Mickey Rourke cu biciul electric pe pista de formula 1 din Iron Man 2), băieții răi se bucură în continuare să li se rupă capetele între cracii Natashei Romanoff (o figură tot repetată, dar de care, pe bună dreptate, nu ne mai săturăm), avem replici mustind de haz și referințe (The Manchurian Candidate, hahaha), gadget-urile au și ele parte de gloria lor: Falcon se mândrește cu un… Falcon în miniatură, o dronă botezată Redwing. (Dar unde e Sam Rockwell cu teribila sa armă denumită… „the ex-wife”? Vai, cât am râs…) 

După mine, punctele forte îl plasează pe CA:CW ușor deasupra primelor CA, care n-au fost deloc niște capodopere. Dar are și cel puțin un punct slab: intriga încâlcită și nu tocmai originală. 

Notă: 8.5 

nota_85.jpg

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Citește mai mult despre: Captain America Civil War

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult