Captain Phillips – Ce e val ca valul trece…

Eu la ăsta rămân rece… Dacă o să-mi ziceți pfooaiii, cum poa’ să nu-ți placă, vai, da’ cât de bine joacă Tom Hanks, ești neom dacă nu ți-a cutremurat interioru’, o să vă dezamăgesc: nu dau bani pe actori (posibil pe 4-5 actrițe, dar și acolo mă mai gândesc). Pen’ ce? Eram convins dinainte că Forrest va face „viață” pe ecran. Unde mai e surpriza? Întotdeauna am fost de părere că performanțele individuale tre lăsate sportului.

Vai, vai, dar suspansu’?! Hm… Dacă suspans înseamnă acum că joacă unii fațea prin bărci și vaporașe și că se uită fioros și se înjură de nații, apăi, recunosc că mă depășește.

Povestea o știm, că-i istorie – și căpitanu’ cu nume de televizor deja s-a lăudat în nu’ș ce carte. De acord, se mai întâmplă. Or, aici tre să intervină meșteșugul scenaristului și cel a regizorului: nici să n-o faci născoceală de baron Münchhausen (deși mie unu’ nu mi-ar fi displăcut), dar nici să ignori structura și elementele indispensabile ale oricărui scenariu. Că altfel, mai bine mă uit la un documentar (și zău dacă nu le-aș prefera pe alea cu gâze feroce ce-și pândesc perfid adversarii de dup-o frunză care, de fapt, e un bărzăune camuflat).

Principalul lucru care mă deranjează: în prima parte, Phillips face tot posibilul să salveze bunurile companiei și echipajul, iar în partea a doua, vrea să-și salveze pielea. Deci, de la un scop „altruist”, la unul „egoist”. În mod logic, ar fi trebuit să fie invers.

Apoi: unde naiba îi antagonistul? Somalezii (jucați excelent, de altfel) sunt niște mucoși rumegând pe rând o idee fixă și frunze de ceai, victime la rândul lor ale adevăraților ticăloși („șefii”, un fel de rakeți care cer protecție de la bieții pirați). Sigur, „băiatu’ rău” nu tre să apară în carne și oase, dar e musai să tremurăm și numa’ când îi auzim numele, tre să chinuie tot filmul și – mai ales – să ne facă să credem, măcar două-trei minuțele, c-am scăpat de el.

Pe rezumat, povestea-i așa… Început: băh, dă banii că te omor. Mijloc nu e. Final: ba pe mă-ta. 

N-ai nicio uimire. Că bandiții-s obligați să-ți pună AKM-ul în ceafă (de alții mai mari, de foame etc.): normal. Că Phillips îi cu gându’ la familie: so what. Că S.E.A.Lu’ e numai lipsă de scrupule și sânge rece: s-o mai văzut. (Ah, mi-am amintit: cadru de caracterizare pe șeful lor, de te așteptai să răsară un nou personaj secundar care să răsucească situația… Da’ de unde… Și mai sunt amatorisme din astea.)

Auzii pe site-urile de critică (unde filmul e notat maxim) ceva cu globalizarea. Hahaha.

În barca aia închisă etanș în care e ținut ostatic de somalezii isterici, singurul pericol ce pare real pentru Phillips e să se sufoce de la duhoare.

Notă: 7.5 (pentru interpretare)