Cinderella – I believe!

Cinderella – I believe!

O să ridicați din sprânceană gen cine ce poate să mai spună ceva pe marginea nemuritoarei povești, astfel încât să nu bată câmpii (prea dark, cum se întâmplă mai recent cu producțiile axate pe Grimm & co) și, în același timp, să-ți dea impresia că ești prima oară în fața sa, să te conducă prin ea cu înțelepciunea unor mijloace narative și artistice magnific stăpânite (altfel nici nu s-ar putea) și să-ți transmită acel fior… Dar chiar asta se întâmplă acum… Noua Cenușăreasă – scuze, o să zic lucruri pompoase – se naște din propria-i cenușă la fel de – îndrăznesc să cred – strălucitoare ca acum mai bine de jumătate de secol, tot la Disney.

După un scurt-metraj (bonus) cu frozenițele Elsa și Anna (una răcită și scoțând la fiecare strănut mingiuțe de zăpadă năzdrăvane, cealaltă, aniversată în premieră), intrăm într-un cadru de secol 19 cu fericire familială: Ella e crescută cu dragoste și cu îndemnul de a crede în curaj, bunătate și un pic de magie – exact despre ce e vorba în tot filmul. Pe rând, părinții trec la cele veșnice, iar fata rămâne cu o mamă vitregă și cu cele două răzgâiate fiice ale acesteia. Ella devine servitoare și va fi poreclită – singura sclipire de inteligență a uneia dintre surorile vitrege – Cinderella. Urmează întâlnirea cu Prințul, care se petrece înainte de bal, la o vânătoare, când eroina face scăpată frumusețe de cerb și, în schimb, îi sucește mințile moștenitorului de nu mai doarme ăsta noaptea până n-o revedea-o. În ciuda aparențelor, e o mișcare inteligentă, fiindcă va fi susținută de un subplot care implică un Mare Duce (Stellan Skarsgård) și pe însăși maștera (Cate Blanchett).

Cum sunt obișnuit, atenția mea se îndreaptă în primul rând spre antagonist, iar Blanchett pe post de mamă vitregă livrează un personaj suficient de complex, confecționat pe un softcore binevenit, veridic (ea e așa pentru că a avut de suferit), învelit într-o rafinată armă psihologică (șicanele ei sunt… argumentate). Interesant este faptul că maștera e conștientă în permanență de vulnerabilitatea sa (și de rebuturile pe care le numește fiice), ajungând până la a recunoaște înfrângerea într-un mise en abîme al întregii povești („să-ți spun o poveste în care eu pierd”). Asta n-o împiedică să lupte până la capăt. La final, înfrângerea e încununată într-o subtilă opțiune de montaj, care pare o greșeală (fiindcă nu se face racordul pe mișcare): marea învinsă e imortalizată într-un portret dincolo de timp(-ul acțiunii).

Regizorul Kenneth Branagh pune la bătaie o retorică impresionantă: fiecare mișcare de cameră, fiecare încadratură și unghi ilustrează firul narativ în cel mai eficient mod: prefigurarea morții celei dragi, printr-o ieșire din cadru, felul în care, în pădure, Cenușăreasa și Prințul se învârt în jurul celuilalt are o corespodență în dansul din seara balului, un montaj paralel o arată pe eroină cântând și dansând în pod, în timp ce surorile ei, la parter, sunt grotești în încercarea lor de a încălța condurul de cristal.

Lily James în rolul Cinderellei este fantastică: tipa emană prin toți porii candoare și, în prezența ei, personajele-suport (Zâna ursitoare, jucată haios de Helena Bonham-Carter, cei patru simpatici șoricei și un gâscan) sunt contaminate de un plus de magie. Sigur, replici precum „It’s hard to explain. Lizards, pumpkins and things…” (pe care i-o dă Prințului, care nu înțelege de ce aleasa lui e așa grăbită să plece) sau „I’m only a girl, not a princess” sunt demne de meme și virale.

La asta adăugăm niște efecte speciale exploatate cu umor/ ironie, precum prefacerea bostanului în caleașcă, fiindcă presupune o miză extraordinară. Pe când într-un fantasy obișnuit, vraja se întâmplă ca-și-cum e în firea lucrurilor, aici ai suspans: nu știi ce-o să se întâmple, poate să iasă, poate să nu, mai bine sau mai puțin bine.

Calea de aur spre inimile spectatorilor e simplă, dar incredibil de greu de construit. Lui Branagh i-a reușit, din nou. Pentru o oră și jumătate, eu unul am crezut. Magia încă există.

Notă: 9

nota_9.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult