Cirque du Soleil – Worlds Away 3D – Dresură de idei răzleţe

Regizorul Andrew Adamson (dresorul lui Shrek) plezneşte din bici la modul ritmat în ultima producţie Cirque du Soleil, încercând să disciplineze nişte mici povestioare, fermecătoare luate separat, dar ale naibii de încăpăţânate.

Întotdeauna m-am gândit că staff-ul lui CdS e de pe altă planetă (una dintr-un sistem solar foarte îndepărtat, de altfel) şi că e tare greu să te înţelegi cu el. Dovadă că alienşii îşi fac treaba cum ştiu ei, adică hipnotic pentru noi, dar, ca să-i prinzi OK în cadru îţi trebuie probabil vreo formulă magică păstrată cu străşnicie la mii de ani-lumină.

Povestea principală (cea mai lizibilă) e în felul următor: unei tipe outsideriţe (Mia) îi cade cu tronc un acrobat, The Aerialist, iar acesta, când o vede la rândul lui, cade într-o groapă fără fund, unde va ajunge şi ea instantaneu şi care e un fel de underworld plin de minunăţii cirquedusoleiceşti (oh, meduzele plutitoare! ah, minibicicleta care umblă fără stăpân!). Aici se întâmplă tot felul de personaje ale căror simboluri nimeni nu le pricepe (că nici nu-i cazul, altfel n-ar mai fi acelaşi farmec), care se iubesc, se războiesc şi, în marea lor majoritate, li se rupe de protagonişti, care se caută cu disperare unul pe celălat. Sigur, există şi câte o ispită-două pe cap de protagonist: ea face ochii mari la un alt acrobat, care se răsuceşte printr-un cub (super idee, super performance), iar el se bucură tot vizual la o tipesă dansândă într-o cupă care e de fapt Luna (oftaturi masculine în sală). Siguuuur, poţi să te gândeşti că ei, actually, se lasă amăgiţi de chestii care seamănă, dar nu-s originalul.

Foarte multă bălăceală spectaculoasă (elementul acvatic e preponderent, cum se spune la orele de română) şi multe chestii care te fac să ameţeşti (plăcut), mai ales că-i 3D. Pe alocuri, ni se introduc nişte slo-mo, ca să înţelegem solemnitatea momentului. Dar ca să fie ritmul energic, ele sunt urmate de un decupaj care te cam frustrează: e atâta frumuseţe acolo, iar tu n-ai timp s-o savurezi. Sigur, regizorul mai zăboveşte uneori, cum e cazul asiaticelor alea mititele care se îndoaie precum cârceii de viţă. În rest, combinaţia de planuri în montaj e ca la şcoală – corectă şi atât, pe beats.

Un alt minus ar fi povestea principală – rasolită. Începutul e dezastruos – deci, dacă sunteţi fani CdS sau aţi auzit că CdS sunt fantastici (da, sunt, chiar şi aici), tre să aveţi răbdare. În fond, spectacolul contează. Şi, dacă aveţi vârsta de peste 5 ani, ignoraţi faptul că filmul e dublat, nu titrat (penibilă chestie, dar bine că se vorbeşte extrem de puţin).

În ciuda minusurilor, Cirque du Soleil – Worlds Away 3D nu trebuie ratat. Avem prea puţin parte de aşa ceva. 

Notă: 8.5