Cloud Atlas – Everything is connected, not yet illuminated

Cloud Atlas – Everything is connected, not yet illuminated

Cloud Atlas

ăsta arată ca un ghem: sunt nişte capete de fire ieşite, dar tu trebuie să crezi că dacă tragi de unul dintre ele o să ai un singur mare fir. Doar n-o să-ţi strice nimeni plăcerea asta şi să-ţi dea soluţia, huh?

Ţi se spune clar: totul e conectat, suntem picături dintr-un ocean (suntem părţi ale continentului, deci, nu te întreba pentru cine bat clopotele, căci bat pentru tine, cum frumos zicea John Donne) etc. Totuşi, nu-ţi arată (ci cel mult sugerează) cum e toată conexiunea asta cosmică. Dar, întrebările te menţin tânăr, nu?

Ce avem noi în CA? Numai calitate premium: nietzscheenele eterna reîntoarcere şi voinţa de putere, filozofie karmică şi reîncarnări cu toptanul, aplicate la aventuri pe mare, reflecţii pe marginea geniului marginalizat, thriller cu ditai conspiraţia nucleară, o delicioasă comedioară gen Zbor deasupra unui cuib de cuci, distopie comunisto-capitalistă (da, chiar aşa) în decor cyber punk şi canibalism postapocaliptic. Morala de bază ar fi: ce faci are consecinţe şi poţi tu s-o dai cotită-n fel şi chip că tot plăteşti. Dacă nu acum, în viaţa următoare. Iubeşte-ţi aproapele şi te-ai scos.

Reîncarnările – în carte, sugerate subtil – sunt explicite prin faptul că aceiaşi actori joacă mai multe roluri din epoci diferite. Cel mai haios e Hugo Weaving (Agent Smith din Matrix), care e villain peste tot, inclusiv în rolul sorei Noakes (de zece ori mai bitchy decât sora Ratched din Zbor deasupra…)

Regizorul lui Perfume (Tom Tykwer) şi tata lui Matrix (Andy Wachowski) şi-au împărţit şase poveşti diferite, din secolul al XIX-lea până în XXII şi după (fireşte, Wachowski şi-a luat partea de SF) şi le-au întreţesut abil, la nivel de montaj, pe acţiuni similare – avantajul limbajului cinematografic, evident. Rezultatul: deşi nu există O poveste, toată chestia te ţine în scaun.

Cea mai puternică şi emoţionantă bucată e cea a lui Sonmi 451 (omagiu indirect lui Fahrenheit 451), o replicantă (în termenii din Blade Runner) care ajunge să aibă conştiinţă şi să participe la o rebeliune. Evident, e prinsă şi sfârşeşte martiră (în secvenţa în care moare, braţele sugerează figura cristică). Treaba drăguţă e că, nu se ştie cum, Sonmi e evhemerizată şi, în perioada postapocaliptică, când omul s-a întors la starea de sălbăticie, nişte triburi hawaiiene o adoră ca pe zeiţa absolută. Cel puţin povestea din carte e demnă să stea alături de 1984 şi alte capodopere ale genului.

Deşi nu sunt adeptul scenariilor modulare, fără o poveste centrală bine pusă la punct (părerea mea e că ar fi putut fi un mini-serial super), îmi dau seama că asta e tot ce se putea face. Da, au ecranizat un roman imposibil de ecranizat. Deşi au falsificat vreo două finaluri ca să dea cu happy end, s-au ţinut destul de strâns atât de literă cât şi de spirit. Nu-ţi dă jos vălul de pe ochi, dar te îndeamnă să cauţi. E ca viaţa: are sens, dar nu-i neapărat să-l vezi oricând.

Sunt muuuuuulte de spus, dar deja m-am lungit.

Cu toate dilemele (şi frustrările, în cazul unora) pe care le suscită, CA este un must see, fără doar şi poate. (Recomand şi cartea, cu tot entuziasmul.)

nota_9Notă: 9 (conştient fiind că e dintre acele filmele controversate pe care viitorul le va aranja printre cele de referinţă sau va fi uitat definitiv)

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult