Comoara (2015) – Este sau nu este?

Comoara (2015) – Este sau nu este?

„În viaţa oricărui băiat vine un timp când îl apucă o dorinţă nebună să plece undeva, să sape ca să dea de comori ascunse”, zice naratorul în Tom Sawyer. Dacă în calea micului chiulangiu stă „doar” Joe Indianul, cineva care s-ar apuca să scormonească după aur și „brelante” pe la noi, prin România, s-ar izbi de un antagonist mult mai imbatabil: „legea patrimoniului”. Ce contează că – așa cum e cazul poveștii noastre – „comoara” a aparținut, de fapt, bunicului celui care face bătături în palme dând la cazma? Legea spune că dacă ce ai găsit e mai vechi de – să zicem – al doilea război mondial, ai făcut muncă patriotică.

Proaspăt recompensat la Cannes, noul film al lui Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost, Polițist, adjectiv) pornește de la un caz real: actorul Adrian Purcărescu i-a spus regizorului despre legenda conform căreia străbunicul lui și-ar fi ascuns uriașa-i avere, să n-o găsească comuniștii și amândoi s-au apucat să filmeze un documentar în care căutau comoara. Comoara n-a fost găsită, dar de aici le-a venit ideea filmului.

Hăituit de bănci, Negoescu (Adrian Purcărescu) se înființează la vecinul său Costi (Cuzin Toma) să-i ceară un împrumut: 800 de euro (un fleac). La început îl aburește că banii sunt ca să le mai închidă gura la băncile nesătule, dar când e tratat cu empatie și hotărât refuz, îi zice de planul său: cu bănuții respectivi (cât o Dacie mai veche) angajează un băiat cu detectorul de metale, ca să dea de „comoara” bunicului. Și ce găsesc fac jumi-juma.

Costi ar trebui să scoată ultimii bani de la ciorap, să nu plătească întreținerea și să se milogească la socru ca să strângă suma. Pe de altă parte, ar fi prilej de aventură și să-i demonstreze lui Nicodim, puștiul său, căruia îi citește din Robin Hood (legătura simbolică e evidentă), că e un tată cool. Deci…

Acompaniați de „specialistul” Cornel (care i-a tras țeapă șefului în pur stil românesc), cu îngrijorarea legată de legea patrimoniului și de faptul că secretul lor se dovedește a fi al tuturor, băieții caută, povestesc despre trecut, se ceartă, sapă metri cubi, vorbesc – expert – despre ciori. Totul, în stilul caracteristic al lui Porumboiu: planuri neutre, cadre lungi (discuții întregi fără plan/contraplan), acțiuni lipsite aparent de sens/ substanță. Celebra ciorbă „care nu se mai termină” din Polițist, adjectiv e aici înlocuită de du-te-vino-ul lui nea Cornel cu detectorul prin grădină, care mai și scoate un sunet iritant (situând comicul la un nivel foarte basic, dincoace de Mr. Bean).

Ideea care subîntinde narațiunea este cea a proprietății: de la lectura lui Robin Hood care ia-de-la-bogați-și-dă-la-săraci, trecând prin justificările istorice și dilemele legale actuale, filmul (spre dezamăgirea publicului „larg”) se ține departe de ispita de a degenera într-o „goană după aur”, cu răsturnări de situație sau schimbări drastice în psihologia protagonistului. Și nu, nu se termină nici nașpa (ca în Treasure of Sierra Madre), nici bine (ca în Romancing the Stone): finalul, abrupt, sec, te ia pe nepregătite, făcând în același timp, un fel de switch între genuri.

Așa cum, în Polițist, adjectiv, accentul se deplasează de la interpretarea legii la semantică în general, aici, „este/ nu este” (comoara) lasă loc lui „a avea/ a nu avea”. Iar concluzia e, la fel, paradoxală.

Porumboiu poate fi ușor recunoscut și din modul mucalit în care pune personajele să interacționeze, mai ales verbal: fiecare e prudent din orgoliu, din „înțelepciunea proverbială”, dar rezultatul este întotdeauna un hohot de râs din sală. Greu găsești un umor mai subtil în cinema-ul românesc. Cuzin Toma și ceilalți intră foarte bine în pielea personajelor, deși câțiva nu sunt profesioniști (lângă Cuzin, joacă Nicodim și Cristina, care sunt, ca și în film, copilul și soția acestuia).

Pe de altă parte, din păcate, Comoara nu atinge nici pe departe profunzimea și nervul filmului din 2009 cu care îl comparam mai sus: acolo chiar simți că ești într-o capcană din care n-ai cum să ieși. Polițist, adjectiv rămâne, pentru mine cel puțin, unul dintre cele mai bune filme românești din ultimii 10-15 ani.

Notă: 8

nota_8.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult