Contraband – Wahlberg, acest Harap-Alb de Hollywood…

Prea ispititor pentru Wahlberg rolul ăsta de uşor victimă care se face că lucrează pentru stăpâni, dar le dă năprasnic peste bot. Aşa că l-a acceptat, chiar dacă scenariul e la mâna a doua, originalul fiind unul islandez (!), iar actorul principal de-acolo fiind chiar regizorul lui Contraband (mulţumiri pentru pont doamnei Mirela Matei).

Ne-am făcut timp şi am văzut producţia din patria aburului. Nu-i rea deloc, cel puţin ca punct de plecare. Fiindcă Hollywood-ul adaugă, pe lângă ceva armătură la structura de rezistenţă, şi nişte ornamente care să-ţi ia ochii.

Chris Faraday (Mark Wahlberg), un Houdini al contrabandei lăsat la vatră, urlă în rărunchii lui după o leapşă adevărată, aşa că se codeşte doar la sanchi când e vorba de un nou transport, ultrapericulos. Oportunitatea vine de la mucosul de cumnăţel, care, la prima rază elicopterească măturând puntea cargoului, aruncă bunătate de marfă peste bord. Fapt ce-l supără nespus pe Tim Briggs, un Giovanni Ribisi suficient de psycho încât să ne bucurăm anticipat de urmări. Ca să apere pielea la familie – alcătuită dintr-o nevastă bună de pus într-un calendar cu milf-e şi doi puştiulici haioşi -, Chris e gata de acţiune. Care se complică frumos, ca la cursa cu obstacole pe ceaţă densă. Buclucurile se înghesuie impresionant pe ultima jumătate de ceas. Nu înseamnă că twist-urile sunt sută-n sută imprevizibile, însă unu-i The Departed, cam greu să mai fabrici aşa piesă pe vremile astea.

Oful nostru principal e că tocmai veriga de bază, cea din zona revelaţiei, se dovedeşte a fi cea slabă. E momentul în care Chris contrabandistul şi contrabanditul îşi dă seama că e lucrat pe la spate cu mult tupeu. Mai riguros vorbind, e vorba de cum apare informaţia: dintr-o total neprofi şi dobitoacă scăpare a unuia dintre parşivi. Contraband nu rezolvă tocmai asta din scenariul iniţial, iar aici e cu atât mai flagrant cu cât restul e aşa de minuţios elaborat. În Reykjavík-Rotterdam, gafa nu era atât de evidentă, fiindcă acolo şi personajele sunt ceva mai umane – deh, europenii…

Wahlberg ca Wahlberg (care şi el se întrece pe sine în nuanţe), dar Ben Foster, după ce ne-a atras atenţia în The Mechanic, chiar ne uimeşte cât de meşter e pe felia lui, nu suficient de mare, din păcate.

Good-but-not-great-movie, Contraband are acţiune de acţiune şi acţiune în acţiune, cu misiuni secundare care nu-s prevăzute la început de joc, chestie care te ţine în scaun… Iar faza cu pânza de 140 de milioane de verzişori a lui Jackson Pollock (preluată din R-R, dar plasată într-un context mult mai palpitant), pânză pe care ăştia o cred o prelată murdară de vopsea, e o sursă de umor şi ironie bunicică. Nu e neapărat şi ultracredibilă (iar în R-R, Pollock trebuia să fie vecin în depozitul de furăciuni nici mai mult, nici mai puţin decât cu Venus a lui Giorgione, ceea ce e cam gogonată). Dar, la un thriller de categoria asta mai merge.

Notă: 7.5 (filmul are şi ceva atmosferă, ca în cazul multor filme de la HW făcute de europeni, dar se putea şi mai bine)