Creed (2015) – Bătaie cu perne

Acu’, pe bune, ce-a fost asta? 

Nedumerirea-mi nu e egalată decât de perplexitatea-mi în fața punctajului pe care l-a adunat filmul. Giiizzz, 93% pe rotten! La egalitate cu primul Rocky – față de a cărui serie filmul se vrea sequel! What’s wrong with you, ppl?! 

Cum adică sequel? Ia să vedem care-s legăturile. 

Adonis e fiul nelegitim al lui Apollo Creed, inamicul și apoi prietenul lui Rocky și boxer omorât în bătaie pe ring de uriașul sovietic Drago (Rocky IV, 1985). Băiatul, cu cafteala în ADN, și-a făcut ucenicia în case de corecție, apoi a fost luat sub aripa miloasei văduve a lui Apollo, care a încercat să-i distrugă viitorul punându-l să învețe, să-și facă o carieră de birou. Ca să vezi coincidență, exact când e promovat, schimbă definitiv biroul cu ringul de box, unde deja are niște victorii în meciuri neoficiale. Iar apoi se cară în Philadelphia, ca să-i ceară lui Rocky să-l antreneze. Care, evident, mai întâi îi va arăta ușa, ca un adevărat maestru Zen, ca mai apoi să-l pună la treabă – o părticică din antrenamentele neconvenționale (alergatul găinii etc.). 

Așa… Acum, avem elemente nostalgice la fiecare colț: pălăriuța, hanoracul, ochelarii cu ramă transparentă, mingiuța de cauciuc ale lui Balboa, străzile, adidașii pe cabluri și faimoasele trepte din fața Muzeului de Artă. Bravo, domnii realizatori. Vă felicit că ați văzut seria Rocky. Altceva? 

Altceva, nimic. Nicio scânteie, niciun frison. Să luăm relațiile, de pildă. Raportarea lui Adonis la taxu? Aproape inexistentă (în afară că strică amintirea lui Apollo, făcându-l un bulangiu nesimțit că și-a părăsit copilul). Întâlnirea lui Adonis cu Rocky? Lipsită de cea mai mică urmă de inspirație, cu un dialog plat că ai putea să întinzi un covor pe el (ca să-l parafrazez pe marele Neil Gaiman). Dialectica învățător-învățăcel? Grevată de cele mai flagrante clișee și total secată de emoție. (Să ne amintim de relația Rocky-Mickey din R1: câte se spuneau într-o singură replică, într-un singur gest, ce paletă de sentimente subîntindeau: respect, dispreț, mânie, frustrare etc.) La un moment dat apare și love interest-ul lui Adonis: cântăcioasa Bianca. Tipa e mobilă (cu accent pe „o”). N-are câtuși de puțin rolul de catalizator (la fel ca mama adoptivă a lui Adonis, la fel cu oricare dintre personajele secundare). Păi, ce poezie era cuplul Rocky și pet shop girl Adrian! 

Dialogurile/ replicile sunt banale, în sensul rău: tăiați o treime din ele și probabil veți avea un film mai bun. Iar comparație (nu mă pot abține). Figurile de stil pe care le folosesc comentatorii în vechile Rocky: „omul cavernelor împotriva cavalerului” (R1), „David și Goliath” (R4), sau, una foarte faină: „Rocky e ca un taur într-un dulap cu porțelanuri”. Avem ceva de acest fel aici? Nup. Scenaristul Stallone chiar știa să scrie: cât umor, ironie și delectare sunt într-o singură replică, reluată de nenumărate ori în R1: „(I was great.) You shoulda seen me.” 

Încă ceva, un lucru pe care-l uită mulți scenariști, așa cum arată un teoretician controversat într-o carte care se numește Save the Cat: ca mulți alți „eroi” din zilele noastre, Adonis n-are nimic care să-l facă simpatic, gen să salveze o pisică la începutul filmului. Rocky era atât de uman în comparație cu ăsta…   

Să trecem la miezul poveștii și la scenariu. Care poveste? (Pe urmele teoreticienilor scenariului, facem diferența între story și plot.) Ce-l face pe Adonis să ticăie? De ce-și dorește el o viață între pumni? Aici, scenariul ne oferă o motivație derivată: băiatul vrea să-și facă un nume al său, independent de cel al tatălui. E conflict, corect, dar un conflict care se va dezvolta jalnic, fără tensiune. Până la urmă, pentru ce luptăm? În 85, taxu lupta, indirect, pentru un ideal politic/ general uman, Rocky lupta pentru același ideal, dar și pentru prietenul lui mort, care, într-un fel, și-a încasat-o pe bună dreptate, fiindcă era un bufon lipsit de respect față de adversar (prin antrenamentele dure în iarna rusească, Rocky va răscumpăra păcatele prietenului său). Există ceva în Creed care măcar să aspire la un astfel de nivel? Nup. De aia, oricât de crâncenă ar fi cafteala pe ring (și, dacă e s-o comparăm cu cea din Southpaw  , o facem de rușine), nu te zguduie în scaun. 

O bătaie cu perne. 

Ca și cum asta nu ar fi de ajuns, filmul este insuportabil de lung pentru ce vrea să spună, iar ceva cât de cât demn de interes apare abia după vreo oră și un sfert. 

Ca spectacol? Față de oricare Rocky (adică niște filme de acum 30-40 de ani!) Creed arată ca o producție făcută cu voluntari sau oameni plătiți cu grisine. Antrenamentele? De un catralion de ori mai puțin interesante decât ce făcea Rocky. Coloana sonoră n-are nimic catchy. 

Dau un 5, doar din respect pentru Sly, mai ales că face un rol bunicel din nimic. (Față de Michael B. Jordan/ Adonis Creed, care nu-mi transmite absolut nimic în afara faptului că stă 5-6 ore pe zi la sală.) 

P.S. La un moment dat, unii se uită la tv, la Skyfall, la faza cu trenul de metrou, despre care eu cred că-i una dintre cele mai tari faze dintr-un action. (Măcar atâta m-a bucurat.) 

Notă: 5