Criminal (2016) – Nu chiar…

Criminal (2016) – Nu chiar…

Mai degrabă obositor. Nu tuturor le iese cu acțiunile în paralel ca în seria Bourne, care și ăla uneori e la limită (așteptăm noul sequel, apare cam prin vară). 

Dar, nu numai obositor, ci și, în cea mai mare parte, ridicol. Să vedem. 

În primul rând, moamăăă, ce titlu – de departe cea mai tare chestie din toată treaba. La așa titlu cumperi bilet automat, ca sub hipnoză. Dacă-l cunoști și pe nenea Costner de pe afiș (ia uite, măh, ăsta mai trăiește), n-ai cum să reziști impulsului. 

Începe într-un fel mare. Muzică sinistruță și nervoasă, numai bună pe acțiune dură (împușcături de-ți sparg timpanele) și ceva fioroșenie: schingiuirea unui agent (Ryan Reynolds) cu șocuri electrice. Îți spui, dacă ăsta-i doar începutul, pfoaaa, o să fie distracție. 

Apoi, apare în cadru Costner pușcăriaș la maximă securitate (lanțuri, lanțuri peste tot), c-o înfățișare și privire de Monte-Cristo pe amfetamine și începi să-ți dai seama că ceva nu-i în regulă: celebrul Bodyguard încearcă să compună actoricește un Hannibal Lecter al cavernelor (iaaaii, la ce bași bagă, sigur o să fie cooptat să pună voce pe vreun personaj din următorul WoW). Să zicem că închidem ochii (metaforic) și trecem mai departe. Nu ne mai deranjează overracting-ul. În sfârșit, ne putem „bucura” de intrigă. Care e în felul următor. 

Avem om rău și anarhist care vrea să distrugă toate guvernele și, înainte să înceapă filmul, are și cu ce, că i-a pus pe tavă Olandezul (Michael Pitt) ditamai virusul infiltrat la nucleare. Doar că Olandezul s-a răzgândit (de ce?), ăsta îl caută furibund, dar îl mai caută și serviciile secrete, care, deși americane (toți din film sunt americani, din câte știu), sunt la Londra, unde se petrece toată acțiunea, că n-a fost buget de Bond, să-i plimbe prin Tunisia și Hong Kong. (Dar buget pentru un villain mai acătări era: lângă răii din seria Bond, anarhistul Heimbahl e șters rău.) În această acțiune de recuperare a trădătorului, cade agentul Bill Pope (Ryan Reynolds, în rolul lui sumar, e cel mai convingător dintre toți.) Și, începe S.F.-ul: da, iar avem transfer de memorie/ conștiință. Amintirile „prețioase” ale agentului sunt băgate cu de-a sila în capul deja tulburat al lui Jericho Stewart (Kevin Costner), cu naivul gând că respectivul, imediat după operație, va începe să turuie unde se află poznașul Olandez. (De ce dr. Franks l-a ales tocmai pe Jericho nu prea înțelegem. Cum nu înțelegem nici de ce îi poartă o oarecare simpatie. Se presimte un sequel, în care, obligatoriu, o să se detalieze și relația lui Stewart copil cu taxu cel abuziv.)  

Jericho cel psihopat le arată ciuciu, e escortat înapoi, dar, evident, scapă (într-un mod care mă face să ridic nota, mi-a plăcut). Partea în care e el liber din nou și-și face rost de mașină, mâncare etc. ar fi cea mai faină dacă Costner nu s-ar lua atât de teribil în serios. (Lăsăm deoparte faze comic involuntare, gen una în care niște semiaurolaci se întreabă „who is this man?”.) Drăguț și faptul că acum știe franceza (de la Pope) și începe să se jeneze de ce are în cap. Dar sunt și cunoștințe folositoare, pe motivul dacă aș fi pentru-o zi agent secret… 

Dezastrul se anunță din momentul în care Jericho începe să fie mai mult Pope și să se lase contaminat de sentimente (pe care, ca un psihopat ce se respectă, nu le avea până atunci). Nu numai Jericho devine previzibil (și jalnic), dar și toată acțiunea. 

Multe nedumeriri: „tratamentul” făcut de Heimbahl lui Pope n-ar fi trebuit să-i facă creierul pane? Ce-i cu acest suflet rătăcit care e Olandezul și de ce, dacă tot e atât de inteligent, stă pe loc, așteptând să fie descoperit, când ar trebui să se ascundă pe submarinul lui Nemo sau în vreun canal de lângă Gara de Nord? Sau: de ce decizia din final a serviciilor secrete nu ține cont de niște acțiuni? Sau: nu v-ați săturat, oameni buni, de criminala îmbrăcată-în-piele-lipsită-de-scrupule-specialistă-în-marțiale ca aghiotantă/ amantă a ticălosului principal? 

Jericho e un rol mai degrabă pentru Mickey Rourke sau Michael Shannon (cu care regizorul Ariel Vromen a făcut thrillerul bunuț The Iceman). În ce privește restul castingului, o imensă irosire de talente: Gary Oldman, Tommy Lee Jones (care e pus să aibă aceeași expresie de oh, no), Michael Pitt. Și totul putea fi virat spre estetica filmelor cu supereroi (cu emfaza și neverosimilul asumate). Măcar știam o treabă. 

 

Notă: 5

nota_5.jpg

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult