de-ce-eu_poster.jpg Hăituit, la capătul puterilor, cu cearcănele cât farfurioarele din setul de ceai și cu o ditamai paranoia deja inutilă (că totul s-a adeverit, ba și mai și), tânărul procuror de nici 30 de ani îi pune respectiva întrebare superiorului. Ce-ați avutără cu mine? Iar răspunsul îi dezvăluie cum a fost el prins fără să-și dea seama în rețelele Puterii – exemplele din film sunt bănăluțe, dar învățătura te bagă la idei. Eroul nostru n-a descoperit singur asta – i-ar fi fost, se pare, imposibil. I s-a spus (făcându-i-se, astfel, ironic, o favoare): ai fost ales. 

De ce eu? își suflecă mânecile asupra unui caz real (de-acum, istoric), cel al procurorului Cristian Panait de la Urmărire Penală din cadrul Parchetului Curții Supreme, care în 2002 a lucrat la dosarul unui procuror orădean suspectat că ar fi determinat arestări ilegale. Lucrurile nu merg de la început: acuzatul face circ, că el nu-i vinovat, că i se înscenează politic, iese și cu țigănie media când se ajunge la percheziție la domiciliu, Cristi al nostru ia dupaci după ceafă rând pe rând, de la șeful ăl mic, Codrea (Mihai Constantin), de la șeful mai mare, Petruț (Dan Condurache) și de la ăl mai mare, Iovițu (Virgil Ogășanu), procurorul general. Că de ce nu se mișcă mai cu talent, că de ce nu termină mai repede povestea, că degeaba „l-a luat lumea la ochi că e băiat de viitor” și asistent universitar pe deasupra. Dar băiatul nostru știe una și bună: după procedură. Încearcă ei să-l facă din vorbe, fiecare pe măsura funcției (adică, cu cât e mai sus, cu atât argumentele sunt mai laxe și sună a amenințări)? Pac, scoate și el vorbele lui. Stai să vezi ce de „probatoriu”, „rechizitoriu” și din astea le învârte, de înțelegi mai mult din context. Omu-i profi și cu gărgăuni gen să se facă dreptate. Cum i-o spune un tovarăș (ferindu-se să-l privească în ochi): „Ești dus cu pluta.” 

Singurul (din câte știu) thriller politic autohton care se ia în serios (asemeni personajului principal), De ce eu? are o construcție destul de solidă și un efect de real remarcabil pentru o asemenea premieră. Ancheta se derulează imprevizibil, dovezile alunecă printre degete, relațiile sunt ambigue, replicile sunt piezișe sau cu substrat, în timp ce lațul, când vizibil, când invizibil, se strânge în jurul lui Panduru/ Panait. A cărui stare psihică se deteriorează, făcând loc unei paranoia alimentate de elemente mai mult sau mai puțin subtile (lumini de faruri în geam, o mașină care zăbovește în retrovizoare, oameni care îl evită etc.). (Cel mai mișto e când apare un muncitor să întrebe când se mută cu biroul, fiindcă Parchetul e în renovare, iar cel mai enervant e că ni se arată, la fiecare întâlnire dintre Panduru și informatori/ prieteni, că se scot cartelele din telefoanele mobile.) 

E ceva radiografie a Puterii și a modului cum corupe, pe nesimțite, direct sau indirect, cu sau fără complicitatea celor din jur, gradele de transparență/ opacitate. Dar, după această lecție de filozofie politică, al cărei punct maxim ar fi trebuit să fie întrebarea „cui prodest” (formulată la... un meci de fotbal), Puterea este concretizată, arătată cu degetul. Este un drum invers decât cel obișnuit.  

Deși imaginea (în tonuri sumbre, încărcată de mobilă veche, comunistă) și coloana sonoră susțin bine atmosfera (ah, dacă n-ar fi câteva racorduri oribile), tocmai situațiile care ar fi trebuit să constituie nucleul dramei sunt grevate de superficialitate: adică relațiile cu cei apropiați, cu „confidenții”. Logodnicei lui, Dora, i se pun în gură replici precum „ești cu mine, dar ești în cu totul altă parte”, și lui însuși i se mai dă o amantă din oficiu. Atât Dora, cât mai ales amanta au rol în intriga „polițistă” (a doua are legătură cu facultatea unde predă Panduru), dar nici prima, nici a doua n-au un rol în evidențierea trăirilor lui psihologice. Nici măcar negativ, subliniindu-i izolarea, alienarea. 

Per total însă avem o inaugurare a genului demnă de luat în seamă. 

 

Notă: 8 

nota_8.jpg


beretnr4bnnrmic.png

Mai repede decât unii chelneri la terasă! Dacă stai în București și-ți comanzi berea noastră TNR, o primești în mai puțin de 2 ore. Iar dacă se întâmplă vreo calamitate și nu-ți ajunge în 2 ore, ai 20 de beri gratis de la noi.

Scris de Stefan | Wednesday, 08.07.2015 19:13 Cronica de film

National Cinematografic