deepwater-horizon-poster.jpg Și a fost caz real. 

Să vedem. Se strâng băieții pe o platformă de petrol, profesioniști unu’ și unu’: ce-i la gura lor, te umplu de respect – numa’ termeni de să umbli cu dicționarul după tine, că nici gugălu’ nu te ajută la ce auzi acolo. Și întreabă ei – că doar întrebarea-i la baza a toată cunoașterea: da’ logu’, logu’ de cimentare (whatever that means) e gata? Nu prea – și din acest „nu prea” deducem că-i de belea. Da’ apare șefulețul Vidrine (John Malkovich) și zice, în cuvintele lui (unde-i dicționaru’?), las-o că merge și așa. Iată că nu trece ziua, că platforma face buba la funduleț și ce se desfășoară pe ecran nici n-avea nevoie de 3D ca să-ți cutremure retina. 

Fu caz real, deci ar trebui să închidem ochii că iar avem tătic-erou așteptat acasă cu lacrimile-n gât de soție și de fetiță dulce, isteț obrăznicuță, fix să ți se lipească de suflet. Totuși, parcă mergeau niște abateri de la șablon, ca să nu fim răi și să ne legăm de amatoriceasca trezire de dimineață cu mâna oprind alarma ceasului și hârjoana cu soția care nu poate să aștepte câteva săptămâni. Din fericire, imediat ce ajungi pe platformă (ba chiar un pic înainte), interacțiunea dintre personaje (cu filmare și montaj experte) livrează suficient realism. Ba se mai strecoară chiar și elemente care compun mesaj mare și mustrător la adresa lăcomiei marilor corporații și la vezi că Natura nu-i proastă, s-o exploatezi tu cum te taie capu’, fără să ți-o iei. 

Cum știe chiar și năpârstoaca de fiică a lui Mike Williams (Mark Wahlberg), petrolul a fost înainte dinozauri, de a căror dispariție ne dublu bucurăm: că n-am ajuns păpică pentru huidumele solzoase și că, datorită lor, avem cu ce să facem ambuteiaje. Iar, la un moment dat, Mike primește de la un coleg o gheruță de dinozaur: evident, el se gândește ce bucurie o să-i facă puștoaicei. Noi, pe de altă parte, observăm cum fosila apare exact într-un moment-cheie și are mare greutate în scenariu. Tot apropo de dinozauri, o rudă de-a lor, o pasăre, ale cărei aripi sunt năclăite de petrol în urma deflagrației, face daune serioase într-o cabină, de-ți amintește de Hitchcock: o fază, iar, cu încărcătură simbolică și care-ți rămâne în memorie mult după terminarea filmului. 

Peter Berg  demonstrează încă o dată cât de bine știe să scoată dramă dintr-un scenariu deloc generos cu răsturnări de situație (că n-ai de unde). Toată furia Naturii, a elementelor stabilite în filozofia Antichității, aer (gaz), apă, foc, pământ (noroi) e îmbinată ingenios cu creația omului (mașina, „simplu” instrument) scăpată de sub control. Cum spuneam, se discută foarte multă tehnică, nu întâmplător. Ca o ironie: nu numai despre utilajele grele, ci și despre Mustang-ul Andreei, una din membrele echipei (ceea ce inițial părea un dialog de umplutură). 

Castingul ridică mult un scenariu care, în ciuda părților bune, nu reușește să se impună cu ceva inovator: Wahlberg și Kurt Russell , în formă fizică de zile mari, exemplifică binișor idei precum eroismul, în timp ce Malkovich e destul de scârbos în rolul de trepăduș care are grijă de bugetul companiei. 

Aștept să apară making of-uri pe youtube, să văd și eu cât la sută s-a filmat pe chroma key, că prea ca „la fața locului” pare totul. 


Notă: 8

nota_8.jpg

Scris de Stefan | Friday, 30.09.2016 16:26 Cronica de film

National Cinematografic