Despicable Me 2 (3D) – Vara asta se poartă galben minion

Despicable Me 2 (3D) – Vara asta se poartă galben minion

…De la clasa muncitoare care-o arde prin laboratoare. În sequel, ochelariştii cu corp de capsulă Kinder şi cu vorba ne’nţeleasă dar simpatică chiar şi la un simplu ta-daaa nu mai elaborează arme care să schimbe istoria, ci jeleuri pe bunul plac al irezistibilelor, lipicioaselor orfeline Margo, Edith & Agnes. Micii exploataţi, înstrăinaţi de obiectul muncii autentice, vor ajunge chiar să-şi piardă fiinţa lor generică (care ai citit Marxu’ din perioada lui filozofică înţelegi aici un mic spoiler). Dar, deşi puşi la corvoade întru bucuria capitalismului (şi nu a anarhiei, ca DM 1), ouvrierii gălbiori intră în stăpânirea unei mari părţi din mijloacele de producţie, făurindu-şi ei o subpoveste a lor. Eroică.

Ideea principală e următoarea… Răutatea Sa Gru a fost – aproape iremediabil – îmblânzită de cele trei gingaşe creaturi mai sus menţionate. Micile îngerese vor să-l combine cu ceva care să închege responsabil o familie: o mămică. Mai precis, în termeni tradiţionali (şi nicidecum în cei moderni), o persoană feminină. Cum era şi de aşteptat, Gru are oroare de noţiunea de matrionium. Şi de relaţie în general. O dovedeşte, printre altele, cu argumentele (şi armele) vechiului villain carele erea, punându-se de-a curmezişul între Margo şi un puştiulică latino şarmant. Ceea ce complică iţele e că băieţelu’ à la Enrique Iglesias e fiul unui nemernic suspectat că ar vrea să ducă mai departe gloria răufăcătorilor, din tagma cărora făcea parte, nu de mult, Gru.

Butoiaşu’ cu picioare de ţânţar este cooptat (într-un mod răpit şi înjositor) de un fel de FBI anti-villain, cu ajutorul unui agent-femeie, pentru a-i dejuca planurile noului ticălos, care vrea să folosească un anumit ser pentru a transforma orice vietate într-un Hulk atoatedistrugător. Acceptând, Gru devine erou pozitiv cu drepturi depline. Asta nu-l împiedică – în momente de restrişte – să dea câte un şut vreunei babe care face tai-chi sau să arunce în canal freesbee-ul unor adolescenţi. Sau – atenţie! – vai, vai, să se comporte sublim de infect cu o piţipoancă pur sânge. Păcat că respectiva era sedată în momentele respective, dar intenţia contează. Oricum, dacă n-ar fi fost această consecvenţă, am fi spus că 2-ul din „DM” e o păcăleală şi că Gru nu mai e Gru decât cu numele. Minunat personaj, în continuare. Desigur, nimeni nu se aşteaptă să aibă un antagonist pe măsura antipaticului de Vector, din 2010, dar e bunicel şi ăsta de acum. Oricum, Gru are suficientă bătaie de cap, inclusiv cu adorăciunile. (Ochişorii lu’ Agnes le fac concurenţă serioasă pupilelor dilatate ale lui Puss in Boots. Să dai în hiperglicemie, nu alta.)

Plot-ul principal nu suferă de răsturnări de situaţie sau de transformări senzaţionale ale personajelor – fanii ar putea fi uşor dezamăgiţi -, însă i se dă un ritm iscusit, accelerat cu multă atenţie. Personajele, cu toatele, au timp să se exprime limpede şi o fac cu mult haz. Poate-i un defect, poate o calitate: Gru nu mai e întotdeauna în centrul atenţiei, microfonul fiind confiscat pe rând de cele trei zânişoare, agenta Lucy (karatistă cu ochi verzi, eh), un mexican pântecos îmbrăcat, ocazional, ca un wrestler şi, da, minionii. Fi’ncă există personaje secundare, şi există minionii. (Care vor avea – yeah – filmul lor în 2014.)

Romance-ul face concurenţă glumelor obraznice, gadgetăria e, ca şi în primul DM, fabuloasă, aerul retro al animaţiei are distincţie, şi – ca să închei – tot filmul e pentru toată familia. Luminos, vesel, însorit. Galben minion.

Un filmuleţ minionat.

nota_8Notă: 8

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult