dont breathe.jpg Bun titlu: chiar uiți să respiri. O spune unul binișor tăvălit prin horroruri/ thrillere. 

Intrigați? Dar eu, ce mirat am fost când am văzut ce bine cotat e filmul: zic, ok, conceptul e bestial, mecla lui Stephen Lang (The Blind Man) promite fioroșenie, dar sigur or s-o dea cu bățu-n baltă. Vreau să spun că încă de la primul cadru, scepticismul meu a început să se clatine și nu și-a revenit până la final. Am ridicat un pic din sprânceană la subpoveste și la vreo două-trei chestii neverosimile. Și la faptul că unul dintre personaje putea fi un picuț mai dezvoltat (deși tare ar fi fost greu). Atât. 

Deci... Avem un Detroit pustiu ca Cernobîlul și trei tineri care dau niște spargeri pentru bănuți de buzunar: regula e să nu ia bani, ci doar obiecte în valoare de mai puțin de 10.000 de dolari. Și uite că se ivește ocazia să se lăcomească: un veteran orb are „la saltea” o sumă de șase cifre. Păi ia să-i facă lu’ bunicu’ o vizită. Doar că respectivul, ca să vezi, nu-i așteaptă cu prăjiturele și ceai. Au dat ei cu cloroform în dormitorul acestuia, dar moșu’ n-are de gând să doarmă când trei derbedei (doi tipi ș-o tipă) îi mișună prin casă. (Cum a reușit să scape de cloroform, asta n-am înțeles, dar nu-i așa de important.) 

Urmează ceva sinistru, în sensul cel mai bun, cu surprize și mai sinistre. Ready or not, here he comes, și a avut grijă să taie corentu’, să fie egali, cum s-ar spune. Când o vezi pe tipă (Jane Levy) cum orbecăie în beznă (filmat cu infraroșu) spre proprietar, care stă nemișcat, ciulind urechile – așa scenă de coșmar n-am mai văzut de multișor. Vin’ la tăticu’ să te frăgezească, cum s-ar spune... 

Un scenariu cu morală (crudă) și cu cea mai bună urmărire din categoria slasher (cel puțin pentru mine, că deh, n-am cum să le văd pe toate). Casa aia, unde podelele scârțâie, unde ușile scârțâie, nu se mai termină: ești într-un labirint sinistru (am mai zis „sinistru”? o mai zic de câte ori e nevoie). Ești Ulise urmărit de Ciclop, doar că ăsta e mai mult un Minotaur, pervers și diabolic. Ce reflexe are moșu’, ce fibră pe el, n-ai vrea să fii în pielea ălora...   

Subpovestea (fără detalii, să nu stric surpriza) dă o dimensiune umană, de o amărăciune greu de suportat pentru stomacuri mai sensibile. Poate nu e perfectă, dar se potrivește. 

Conflictele (principal, secundar) sunt încheiate bine (fiind inițial o provocare maximă, având în vedere tema lăcomiei, deci ceva negativ legat de protagonist), deznodământul e și el de impact. 

O coloană sonoră de toată cinstea (până și sunetul de la butoiașul pistolului e de-acolo) și o imagine de maestru: printre altele, două dolly zoom-uri și câteva unghiuri de vedere (contraplonjeu) încărcate de simbolism fac deliciul cunoscătorilor. 

Intens, intens, intens. Dacă și castingul (cu excepția lui Lang, căruia îi reușește ceva înfricoșător spre supranatural) ar fi fost mai bun...  

Notă: 8.5 

nota_85.jpg

Scris de Stefan | Saturday, 13.08.2016 13:07 Cronica de film

National Cinematografic