donbass-poster.jpg  Că nu știi nici cine cu cine se bate. Care-i ăla bunu’, care-i ăla rău’. (Bine măcar că traducerea/adaptarea – din rusă – e neașteptat de bună. Nu bag mâna-n foc pentru ce alte limbi s-au mai vorbit acolo.) O zice unul care știe măcar câte ceva despre spațiul rus, dar e prima oară când aude de Novorossia (în film zice că-i un fel de stat în Ucraina). Care s-a amuzat teribil: bă, chiar așa vorbesc/se comportă (și în spațiul rusesc și în cel fost sovietic), grănicerii, forțele de ordine, pațanî (adică „băeții”, „șmecherașii”), celoveku’ din popor, secretarele selectate după metrii de picioare, gospodinele la care ghicești o anumită viață interioară (acel ton melancolic, deosebit de cald)... Nota 10 absolut pentru veridicitate (nu numai a dialogului), plecăciune, eto zdorovo, soverșeno kruto, rebiata.

Școala de film rusă și din fostul spațiu sovietic e oricum (după părerea mea) cea mai bună în sensul redării firescului și, în același timp, a oricărei nuanțe sufletești, dar aici s-au depășit pe ei înșiși. Molodțî! În două ore de film, ai o tipologie umană de o complexitate absolut incredibilă. Deși e vorba despre lucruri aparent simple: război (care cu care se bate abia am aflat pe net și nu-s sigur că am înțeles), supraviețuire, putere. Poi, ce putere are grănicerul/organu’ când verifică docomentu’, nimeni n-are: când te scrutează cu privirea-i de vasilisc atoateștiutor, se uită-n pasport, apoi iar la tine, iar la pasport... Dac-ai făcut imprudența să nu fi trecut pe la pisoar înainte... Război psihologic, în care el e zeu, iar tu, o zdreanță de om, bliad’. 

Deci, despre ce e vorba. Greu de spus. Că-s scene separate, rareori comunică prin personaje comune – abia finalul reia un motiv de la început și-l încheie cumva. N-aș zice că asta face o poveste – or, eu-s învățat pe model american, tre să văd un inciting incident, un climax. Netu (asta înseamnă că nu-s, a nu se confunda cu netu pe care te dai pe comp). Ce-i drept, ar putea fi aici o idee: gen, dacă vrei the real thing, uită de poveste, că haos e-n război și război în haos. Doar că, dacă e așa, poetica ar fi trebuit să tranșeze altcumva lucrurile. Până la urmă, așa cum văd eu treaba, sunt mai mult niște scene de sine stătătoare, care nici ele, unele, n-au paragraf și punct final. Faza cu nunta (și nu numai) n-am înțeles-o, am căutat în zadar măcar o simbolistică. Sunt conștient că mi-au scăpat multe: mai ales la nivel de interacțiune a personajelor, tre să fii de-acolo, ca să pricepi, că nu există avertismente, note de subsol. Sunt ca un fel de inside jokes. 

Avertizat sau mai puțin avertizat (dar ceva tot tre să știi, că altfel te uiți ca la extratereștri fără nava Enterprise lângă, ca să medieze/traducă), o imagine de ansamblu tot îți faci. E vorba, simplu spus, despre cum te face războiul din om în neom. Sau, după caz, rar, în mai om: de exemplu, reflecțiile, banale, ale unei gospodine despre cum i-au spart bombele geamurile – și asta, pe fondul sunetelor scoase de jocul de pe tabletă al unuia din același autobuz (fain). Despre manipulare (probabil cea mai veridică dovadă, chiar dacă, sau poate tocmai de aia, îmbrăcată în hainele grotescului), despre a (nu) avea putere. Faza cu duduia care vine în delegație la un președinte, dându-i o icoană „sfințită”, ca să-l roage să „importe” niște moaște de sfânt – genială. Se putea face film separat, ar fi fost hazu’ de pe lume. Cum îi spune ăla – om practic, care știe să profite de orice ar putea să-i asigure un mandat în plus: moaște e o idee excelentă. Iar femeia se înțelege (din străvechiul discurs de lemn, moștenit și adaptat la noile realități) că e acolo nu de dragul amărâților care-și pun speranța în vreun sfânt (deși parcă parcă încearcă să se convingă singură), ci pentru că din asta câștigă și ea o pâine. 

Regizorul ucrainean (de origine belorusă) Serghei Loznița și-a făcut mâna cu (multipremiate) documentare. Așa ar trebui să înceapă toți regizorii care vor să se apropie de realitate, ca să aibă șansa să ne transmită senzația aia, mesajul care ne atinge direct pe nerv. 


Notă: 8.5 

 nota_85.jpg

Join us in our attempt to change the world through technology. We're looking for Deep Learning Research Engineers to help us solve intelligence in the most innovative domains out there. Apply today!

Scris de Stefan | Wednesday, 30.01.2019 12:35 Cronica de film

National Cinematografic