Dracula Film: Horror & Fantasy Festival, ziua 3

Dracula Film: Horror & Fantasy Festival, ziua 3

Friday Night (România, 2014)

Un fel avatar al scheleţelului narator de la Povestiri din criptă, crainicul postului FM 96.66 ne povesteşte şi trage concluzii de pe urma a trei întâmplări cu protagonişti care n-o scot la capăt din cauză de soartă şi împrejurări nefaste: Ultimul strigăt al dragonului, Sinucide-mă şi Amnezia. Ion Haiduc intră în pielea unui vecin gălăgios, cu ceva traume din trecut implicând nevastă rea + copil luat din braţele lui. Ca să ne convingă, regizorul inserează cadre alb-negru retrospective – evident, absolut inutile. Indispoziţia mi-a crescut considerabil începând cu al doilea story, unde un tânăr cu nu se ştie foarte bine ce probleme se convinge pe sine că e mai bine să plătească un asasin profi să-l omoare, fiindcă el nu reuşeşte: plot-ul îţi dă un deja vu supărător (ca şi în cazul celui de-al treilea segment al omnibus-ului), actorii cunoscuţi (Catone, Bodochi, Teodosiu etc.) au fost deranjaţi aiurea pentru nişte rolişoare jenante (în schimb, Cheloo s-a distrat în rol de recuperator). La un moment dat, „sinucigaşul” (Vasile Calofir) are un fel de pantomimă care ar trebui să sugereze disperarea survenită în urma constatării greşelii făcute, dar zici că l-a apucat diareea în timp ce lua halucinogene. (Nu, nu-i vina actorului – am mai zis-o: un regizor bun scoate ce-i mai bun din orice actor.) Amnezia încearcă zadarnic să creeze atmosferă de mister într-un cadru de orăşel de munte (vai, transfocalizarea aia înapoi de pe piscul muntelui n-o înţeleg şi pace, şi în general nu vreau să aduc vorba de montaj, că mă enervez). Un tip a avut un accident („incident”, cum zice doctorul, deşi n-are de unde să ştie că a fost chiar incident), o lovitură la cap provocatoare de amnezie. Întâlneşte o ea „misterioasă” pe terasa unui bloc şi începe să-şi amintească chestii – o poveste pe cât de previzibilă, pe atât de neconvingătoare şi fără o concluzie decentă.

Notă: 2.5

nota_25.jpg

Killers (Indonezia, Japonia, 2014)

killers_poster.JPGDe departe vedeta festivalului, acest asian psych thriller tupeist ne-a consolat cu vârf şi îndesat. Destinele a doi bărbaţi – un serial killer japonez şi un ziarist din Jakarta obsedat de figura unui politician corupt şi fan al primului – se ating, se împletesc şi fuzionează într-un action împănat cu cruzimi asiatice de bună calitate şi, pe alocuri, cu un umor negru memorabil. (Într-una dintre scene, Nomura, japonezul, îi înfige unui taximetrist cuţitul prin ziarul pe care-l citea, un gest care ar putea fi interpretat ca miztaximetrism – boală pe taximetrişti, dacă nu există termenul ăsta, iată-l.)

Nici unul, nici celălalt personaj nu dau pe din afară de originalitate: primul are probleme la mansardă din cauza sorei iubite & decedate, iubitor de flori, celălalt, un luzăr c-o nevastă divorţândă şi-o copilă confuză vizavi de situaţie. Nomura omoară tipe tinere şi le filmează când îşi dau ultima suflare, Dayu îi urmăreşte uploadurile pe site-ul members-only şi visează să-i facă la fel marelui mafiot. El este motorul acţiunii: când încearcă să-şi împlinească visul, lucrurile încep s-o ia razna, foarte asiatic, sud-coreean de-a dreptul.

O filmare şi un montaj de-o eleganţă maximă, sprijinite cu ceva Bach (care încă dă bine pe psihotisme din astea), violenţă pe toate gusturile şi cel puţin o urmărire care-ţi ridică părul pe ceafă.

Notă: 8

nota_8.jpg

Norway (Grecia, 2014)

norvigia.jpg Anticipez spunând că această comedie neagră s-ar putea să fie marele câştigător al festivalului. Şi preferatul meu, dacă mă întrebaţi. Şi al majorităţii celor care au rămas ieri până la finalul său, când l-au răsplătit cu aplauze pe regizorul Yannis Veslemes, aflat şi el în sală (da, e atât de incomod şi criptic, încă multă lume s-a cărat după 10 minute).

E… cum să vă spun… cea mai psihedelică, stranie experienţă cinematografică pe care am avut-o în ultimii ani, la concurenţă cu Trudno bîti bogom, de anul trecut, şi cu Faust al lui Sokurov (fireşte, cele două sunt capodopere absolute şi de un alt suflu, eu mă refeream strict la impactul vizual-auditiv).

Plotul este deconcertant de simplu: vampirul Zano, un bufonel bătrâior nostalgic, vine în „Atena” să se distreze: vrea să bea (se mulţumeşte şi cu ouzo), să danseze nonstop („dacă mă opresc, se opreşte şi inima”) şi „o fată caldă”. În cele din urmă, apare o femme fatale care îi dă un job/ o misiune pe bani şi pe una scurtă, în pădure. Se pare că job-ul nu e chiar ce şi-a dorit vampirul cu patimă la muzică disco şi cu freză de Rod Stewart, şi, de aici, totul virează spre tragic. Finalul este poate prea abrupt şi declarativ.

Situaţiile de-o ciudăţenie cu totul specială (nivelurile „real”-ireal se întrepătrund şi contaminează reciproc), decorurile (periferic industrial) nightmarish străbătute de lumini cu efecte de lens flare interesante, totul pe o muzică a anilor 80: cel mai original, mai „de festival” film proiectat. Titlul este, probabil, o referinţă la un altul, Brazil, care trimite la un tărâm exotic de neatins.

Notă: 8.5

nota_85.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult