Dream House – Scuzaţi deranjul de la mansardă

Nu numai în România îşi iau oamenii ţeapă cu imobiliarele. Se întâmplă şi la case mai mari, în cazul de faţă, lui Daniel Craig şi Rachel Weisz, căsătoriţi de câteva luni (damn you Craig!). Regizorul Jim Sheridan – care a pus My Left Foot cel atât de fin pe podiumul atâtor festivaluri – i-a aburit că dă la boieriile lor o dream house, frumoasăăăăă, da’ frumoasăăăă, ca în reclama aia cu coca cola, zurgălăi şi ho-ho-ho, cu beculeţe care luminează intim şi primitor intrarea, în timp ce fulgii de nea cad la un 90 de grade perfect…

Zis şi făcut. Începe tare frumos. Îşi aduce Atenton (Craig) splendoarea de nevestică în casă (cu care are chimie la greu, sincer), plus gâgâlicile mai dulci ca şerbetul care-i susură-n urechi lav iu dedi. Şi cică se pune să scrie o carte. Ce-şi poate dori mai mult un scriitor? (În afară de o bere şi-un masaj…) Păi, ia să-l întrebăm pe Stephen King… Care o să-ţi zică: să i se petreacă cam ce vrea el să bage în carte, ca să nu stea să-şi obosească axonii şi dendritele aiurea. Ceva gen Shining, O mână de oase etc.

Bingo! Fetiţele încep a avea vedenii cu năluci printre uluci, intră într-un dulap şi nu se trezesc în Narnia, ci într-o cameră a unor fetiţe aidoma cu ele, doar că killărite nemilos în trecut. OK. Sună a horror cinstit. Deja te pregăteşti să vezi fetiţe-fantome cu ochii scoşi şi bălăngănind de lăbuţă un ursuleţ pe lângă corp. (Unde ne sunt asiaticii cei atât de talentaţi la creep-iuri din astea?)

Da, numa’ că ăştia de făcură scenariul (scrie că e unul, dar să nu ne băgăm între el şi ego-ul lui auctorial) nu s-au mulţumit să-i presare pe podele nişte crime mai vechi, nişte fantomele. Şi-au zis: bă, e de plictiseală, ce tot atâta paranormal activity, ia să-l facem pe Craig un schizo şi să-i dăm drumul prin casă, să vedem ce iese.

Păi, ce să iasă? Un thriller psiho care reduce toată treaba solipsit: oi fi eu sau oi fi ei? Marele twist (pe care îl ai bonus din trailer) e că Atenton (Craig) se uită la mâini şi încearcă să afle dacă sunt însângerate de globulele consoartei şi ale ploadelor sau e vorba de-o mârşăvie minuţios pusă la punct de careva care nu prea ştie ce vrea.

Geaba îi cântă gagicele „căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii, te aşteaptă ca să vii”, el deja ştie cine e nebunul. Mintea lui e casa lui, frate!

E naşpa: scenariul se căzneşte să-i iasă o creştere a tensiunii (foarte bine dozată în primele 60 de minute), după care scoate limba „ce te-am păcălit”, şi rămâi cu păcăleala, tensiunea se duce dracu iar noua idee se uită la tine cu ochi străini. Şi goi.

DH e un proiect ambiţios, prea ambiţios. S-a vrut un fel de The Others împletit cu Hide and Seek (2005, cu de Niro) şi cu ecou din Shining. Din păcate, Dream House se prăbuşeşte ca un castel de cărţi de joc.

ATENŢIUNE! Care vrei să vezi filmul, nu te uita la trailer! Deja ţi-am spus eu destule (încurajat şi de faptul că trailerul dă pe faţă 70 %)