Drive Angry – Adevăratul John Milton cere permisie din iad!

Drive Angry – Adevăratul John Milton cere permisie din iad!

După ce a văzut Drive Angry, autorul Paradisului pierdut a cerut să fie eliberat câteva zile pentru a se răfui cu producătorii filmului. Aceştia s-au folosit de numele lui dându-l unui neica nimeni sub pretext că, sanchi, ar fi fugit din iad ca să-şi salveze nepoţica. Clasicul englez a ţinut să sublinieze ceea ce era evident pentru toată lumea: nimeni nu l-a văzut pe John Milton-ul şarlatan evadând din iad.

Asta chiar ar fi fost tare… Nicky Cage să lucreze la băgatul noilor veniţi în cazane şi să fie chemat la telefon: „Prietene, un lache de satanist ţi-a mierlit-o pe fi’ta şi încearcă să se bucure la nepoată-ta de lună nouă.” „Da?! Făce-i-aş, drege-i-aş, acuş vin. Doar să se întoarcă niţeluş Satanail cu spatele ş-o zbughesc.”

Asta nu-i nimic! Ca să vezi, urmăritorul lui – un stilat William Fichtner în rol de cvasiomnipotent soldat al Întunericitului – habar n-are de ce-a uşchit-o şturlubaticul bunicuţ… Ca să afle o ţâră mai încolo şi să pună de-un twist care chipurile să învioreze bătălia, dar care aterizează pe un morman amorf de bucăţi de scenariu gemânde. Iar consecinţele sunt dezastruoase: satanistul e un oligofren confuz şi Satana însuşi – un băiat giorno.

Şi cum începea el, filmu’, ca un episod din Grindhouse, nenică! Cu boobs&bullets, replici (aproape) cinice, maşini cu personalitate… Şi cum ceea ce părea un crâmpei din spiritul ludic şi fetişizarea violenţei cu care ne-a obişnuit Rodriguez se transforma într-un pulp fără ghilimele postmoderniste şi apoi, dintr-un film de duzină, într-unul înfiorător de prost… Tragică metamorfoză, trist deznodământ… Cum, frăţioare, să uiţi the first command al genului: să nu crezi o clipă în ce spui? Or, Drive Angry ajunge nu numai să creadă, să susţină „valori”, dar o mai dă şi-n duioşie!

Primadona filmului este o bucăţică irosită aiurea, cu toate că la început promitea să fie o clasică bombă sexy trouble maker. Convertită aiurea şi confuză de la început până la final. Mai are un pic şi face o cădere nervoasă: io ce dracu’ caut în filmul ăsta?!

nota_5Notă: 5 Îi dau notă de trecere pentru referinţele „subtile” la Zei americani, a lui Gaiman

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult