Edge of Tomorrow – Ars moriendi

Edge of Tomorrow – Ars moriendi

Că tare frumos și cu sens mai moare Cage, personajul nemuritorului Tom cel-veșnic-tânăr-infatigabilul-și-gata-de-acțiune Cruise! Și cum i se termină o viață, fix ca la joc, o ia da capo, cu încăpățânarea cu care numai eroul misiunilor imposibile e în stare…

Ca să vezi un exemplar hero’s journey, Cage, la început, e un fel de PR în armată: mănâncă – pardon – știm noi ce vizavi de ce se întâmplă pe front, unde are loc disperata bătălie a terranilor cu niște cotropitori păianjeni-caracatițe (sau invers, dacă vi se pare mai exact) coborâți din stele, cu jind la planeta noastră, așa poluată cum e. Apoi, Cage e trimis în linia întâi, având ca singură pregătire (bănuim) trasul cu invizoace după cracii vecinelor. Șeful lui direct, un sergent demn de gradul său (= scârbos pe cât posibil), și colegii știu doar că e „dezertor”, așa că se bucură la gândul că „șmecherașul” nostru o s-o mierlească a doua zi. Ceea ce se și întâmplă, doar că băiatu’ nostru învie (nu spunem de ce), ca s-o ia da capo. ‘Geaba încearcă el să-i prevină pe ignoranți că „mâine” o să primească toți omoru’, nimeni nu vrea să-l asculte. Așa că, împreună cu Rita (Emily Blunt), un fel de erou internațional, care îl crede (o să vedeți de ce), încearcă să găsească, de-a lungul unui șir de morți-învieri prin întoarcere în timp, punctul slab al alienșilor. (Avem aici minunate, pline de înțeles, referințe: debarcarea din Normandia și luptele din timpul Primului război mondial, fiindcă Rita e supranumită și „Îngerul de la Verdun”. Aș mai adăuga că m-au trecut frisoane văzând că unul dintre obiectivele strategice este Luvru, aici, aproape acoperit de ape.)

Paralela cu Groundhog Day este inevitabilă: eroul nostru se întoarce de fiecare dată în același moment, trăind, apoi, aproximativ aceleași situații. Spun aproximativ, fiindcă, exact ca într-un joc de computer, Cage învață din greșeli pentru a face progrese, uneori chiar și de câte un pas (literalmente). Ceea ce generează nu numai tensiune, ci și umor: pentru început, cei mai de temut dușmani sunt sergentul și, în general, oamenii. (La fiecare întoarcere în timp, are neplăcerea să observe că ăștia sunt exact la fel: la fel de stupizi și ticăloși. Nu că ar fi în totalitate vina lor, dar totuși…)

Una dintre legile scenaristicii, formulată de marele Robert McKee, avertizează: Cu cât experimentăm mai mult ceva, cu atât mai puțin efect va avea acel ceva. NU e cazul la EoT. Plictiseala este ultimul lucru de care v-ați putea teme în ce-l privește. Scenariul (și, în acest caz, chiar închid ochii că e adaptare), regia, montajul sunt absolut fenomenale. Da, ca orice poveste care presupune călătorii în timp, și asta e predispusă la găuri, mai mici sau mai mari (și deja am vreo 4-5 nedumeriri, ca să le spun așa), dar totul e atât frumos pus în pagină, că nu poți să spui decât WOW. În ce mă privește, n-aș revedea EoT de câte ori a murit personajul lui Tom Cruise (nenumărate, oricum), dar încă de vreo două ori tot aș mai băga. Este, din câte știu, primul sci-fi action căruia i-aș rezerva această cinste.

Totuși, nu mă pot abține să nu cârcotesc. Titlul cărții adaptate este All You Need Is Kill (un titlu cinstit, zic eu). Edge of Tomorrow e cam neispirat (iar varianta românească – Prizonier în timp – mi se pare și mai puțin fericită). De ce nu Tomorrow was another day, vorba lui Frank Sinatra din coloana sonoră a unui S.F. clasic (Brazil)? Deși sună ironic, cred că mergea.

AVERTISMENT (spoiler alert): apropo de plot holes, cei care n-ați văzut încă filmul, NU citiți comentariile, fiindcă sunt sigur că cinefili/ fani ai domeniului cel puțin la fel de atenți ca mine (și care au apucat să vadă EoT) vor dezvălui părți problematice (cu sau fără ghilimele) ale acestuia.

nota_9Notă: 9

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult