English Vinglish – Trezește indianul din tine

English Vinglish – Trezește indianul din tine

Eu cred că Isus a spus, de fapt, lăsați copiii și indienii să vină la mine. Oricum, indienii – în principal ăia care consumă producții Bollywood – sunt mai copii decât copiii noștri, mie așa-mi lasă impresia.

Recunosc, sunt hăăăt în urmă cu producțiile respective – English Vinglish e prima văzută din copilărie încoace (clipurile youtube cu mostre de action la care ne spargem de râs nu se pun). Și, cu siguranță, prima family romcom din spațiul respectiv. Ideea e că, de la Yaadon ki baaraat încoace, nu-mi pare că s-a schimbat ceva la nivel fundamental. BW rămâne ancorat într-o inocență/ naivitate care tre să n-ai suflet să nu zâmbești la ea. Faptul că producătorii, actually, știu foaaarte bine ce fac (și o fac cu un profesionalism acerb bun drept pildă pentru leneșii, autosuficienții de la Hollywood), te poate duce cu gândul că nu-i nimic altceva decât o industrie admirabil de bine pusă la punct. Și că nu există nimic autentic/ genuin în toată treaba. Dar problema se pune altfel, mai simplu: te-a emoționat sau nu?

Deci, puteți să chemați oamenii în halate albe să mă ia: am depistat în mine urme zdravene de emoție apropo de filmul ăsta. Puteți să ziceți că în sufletul meu, printre altele, stă un mic indian care vibrează la niște chestii (mai puțin la coloana sonoră și coregrafie, la care mi-aș manifesta adeziunea doar de la 7 beri în sus).

Sinopsisul e în felul următor. Shashi (Sridevi, care cică are 51 de ani) e soață gospodină și mămică exemplară. E fericită cu viața de familie și cu confecționarea și vânzarea unor prăjituri de care n-am auzit, ca să nu spun că n-am gustat vreodată. Singura umbră care plutește peste existența ei e necunoașterea limbii engleze: nu numai soțul, dar și cei doi copii, fată & băiețel fac șto de ea pe respectiva temă. Oportunitatea de a drege asta vine când nepoata după soră (aflate la New York) anunță că se mărită și îi vrea și pe ei la nuntă. Mai întâi pleacă Shashi, pentru 4 săptămâni, timp în care poate să învețe ingliș, pe șest, într-o grupă formată din venetici din toate rasele, printre care și-un francez (de ce n-ar fi și francezii o rasă, nu?), care începe să-i facă curte. Mai platonic decât i-o permite sorgintea. Absolut nimic sexual, ceea ce-i explicabil prin faptul că Shashi, femeie cu toți nurii la locul lor (ba încă și pe lângă), nu degajă nici pic de sex-appeal, este, vorba poetului, icoană-ntr-un altar s-o pui: cochetăria (promisiunea) este exclusă. Și, asta, într-un mod natural. Ceea ce nu înseamnă că rămâne sloi la gâguritu’ graseiat – altfel, n-am avea intrigă. Sună paradoxal? În context, nu e.

Deși te încearcă cu vreo două ore jumate de peliculă, scenariul este fără cusururi notabile. Nici n-are răsturnări de situație, dar își urmărește ideea cu înverșunare. Scenaristul/ regizorul a învățat lecția hollywoodiană și o aplică incomparabil mai bine decât colegii de peste ocean. Poate mult prea bine: schemele se simt, la fel și prudența. Totul slujește ideii și (ăsta ar fi unul dintre minusurile majore), de multe ori, apar situații artificiale, supărătoare: încă un apel telefonic de la soț/ copii, încă un picuț de dramă – se putea și altcumva. La fel de cheesy pot fi, pentru unii, referirile directe la mentalitățile discriminatorii. (Ca să nu spun de personajul, episodic, al unui indian care declară că vine în SUA ca să-i ajute, cu cheltuielile lui de turist, să-și redreseze economia. Îh.)

Sridevi (pe care o văd prima oară), că râde sau plânge, e simpa(te)tică în ultimul hal: guy or gal, ești cu ea până la capăt. Te convinge că dacă ar fi fost alta în rolul ei, filmul n-ar fi existat. E absolut adorabilă: chiar și clătinatul ei din cap stânga-dreapta-stânga-dreapta (care mie mi se părea de un gust dubios) e de acolo, n-ai ce să-i reproșezi. Scenarista/ regizoarea Gauri Shinde știe foarte bine cum să plaseze/ exploateze tell-tale sign-urile, ca să nu dea ipocrit sau agresiv naționalist. În rest, în bună tradiție orientală, totul e făcut să încânte, totul e fast și opulență la nivel formal: regia de imagine ne îmbuibă vizual până la a ne obosi (pe noi, europenii mai mult sau mai puțin minimaliști).

Clar un import, dialogurile fiecare-pre-limba-lui Sridevi-Laurent (francezul) impun, dincolo de ce e admisibil (sexual)/ ce nu, limite (blânde) contactului cultural: hai să ne admirăm, fără a ne amesteca prea mult. (E interpretarea mea, n-o consider infailibilă.) Filmul atinge multe topice arzătoare din societatea indiană, ca de pildă, cât feminism încape într-un punct de vedere tradițional. În definitiv, gagica vrea și ea respect. Lecția ei e simplă (și probabil cu ceva eficiență la mama ei, acolo).

Luat per total, ceva gustos, de consumat cu discernământ.

Notă: 7

nota_7.jpg

Poate vrei sa vezi si

Vezi mai mult