entourage-poster.jpg Sigur știți cum e cu filmele în care oameni fac filme: filmele din filme sunt, în general, niște caricaturi, că e vorba de producțiile lui Ed Wood (1994) sau cea din Restul e tăcere (2007). Dar filmul care se toarnă în Entourage are paradoxala calitate de a fi mai interesant și mai valoros decât povestea lui. 

Care e în felul următor. Băieții din serialul cu același nume de la HBO încep să simtă în suflete o precriză a vârstei de mijloc și își propun niște chestii: Eric aproape că vrea să devină tată-responsabil, Turtle aspiră la romance periculos (sub forma luptătoarei Ronda Rousey, care își joacă propriul rol), Johnny Drama și-ar da o mână pentru un rol în care să-și demonstreze talentul neglijat de alții zeci de ani, și, în sfârșit, „star”-ul Vincent Chase vrea nici mai mult, nici mai puțin decât să stea la cârma unui film al lui (în care, firește, să joace și rolul principal). Ca atare, actorașul cu zâmbet instagramabil își adună vechii prieteni (cei enumerați mai sus) ca să-l ajute să ajungă mare regizor. 

Premisele sunt drăguțele: băieții sunt total pe lângă actul artistic, orice ar implica el. De exemplu, Eric e producător, dar, ca background, a lucrat într-o pizzerie. Foarte OK. Am vrea să-l vedem pe platoul de filmare sau, în general, făcând ceva legat de film. Neeee, mister total. Pretenarii o țin într-o petrecere continuă și avem cel mult niște elipse de timp convenabile din care deducem că actul artistic s-a consumat: toată lumea așteaptă o vizionare cu produsul pe cale de a fi finit. 

Singurul care se zbate cât de cât e directorul studioului, Ari Gold (și singurul personaj cu ceva nerv). Ari se enervează de fiecare dată când movie makerii mai cer câteva milioane pe lângă cele 100 inițiale. (Pentru ce le-o trebui, când totul e ținut în secret de zici că-i NASA? Ah, pentru băutură, droguri și bikinistele înșirate pe marginea piscinei... Ce prost sunt că nu m-am prins.) Ca un naiv ce e, Ari ajunge să se umilească la un mare investitor texan, Larsen McCredle. Fiindcă acesta e jucat de Billy Bob Thornton, deja presupui că, deși a trecut juma de oră fără să se întâmple nimic, așteptarea îți va fi răsplătită sub forma unui antagonist viguros, care să scoată pe toată lumea din amorțeală. Ei aș, ți-ai găsit! BB se retrage în umbră, ca să lase locul lui Haley Joel Osment (cinefilii cu memorie de invidiat îl vor recunoaște pe puștiul din A.I. și The Sixth Sense). Haley joacă rolul fiului, complexat și dornic de afirmare (așa presupunem din datele ultrasărăcăcioase). 

Conflictul care se conturase între Ari și băieți (până la urmă, cel mai amuzant, fiindcă sunt prieteni cu toții și s-ar fi mizat pe șantaj sentimental etc.) se încheie brusc și frustrant, în timp ce ni se promite unul, „mai adevărat”, cu juniorul McCredle. Ale cărui motivații sunt – pardon de expresie – neverosimile. Fiindcă n-au timp să se afirme. 

Nimic din ce ar trebui să conțină un scenariu nu are timp să se afirme/ dezvolte. Ce criză, ce climax?! Să ne potolim, zic. Filmul e o simplă succesiune de scene, cu ceva umor macho light (poate fanii serialului să mai depisteze niște inside jokes) și cu un oarecare stil (dacă bikinistele sunt cam generice, mașinile însă arată într-un fel). 

În rest, cameo-uri fără număr, fără număr: Liam Neeson, Mark Wahlberg, Jessica Alba... Emily Ratajkowski (de care n-a auzit nici dracu, dar cine știe cine ce planuri mari are cu această – deocamdată – pitzi de HW). Și, vai, David Faustino (Bud Bundy din Married with Children), stând la coadă la un casting (unde altundeva?). (Veste de ultimă oră: se pregătește un spinoff la Familia Bundy. Kelly, suntem foarte curioși...) 


Notă: 4.5 

nota_45.jpg


Scris de Stefan | Monday, 03.08.2015 15:42 Cronica de film

National Cinematografic