Escape from Planet Earth – Stephen Hawking n-are dreptate

…Că, uite, albăstriții ăștia mici cică „we come in peace”. Ei și alte 106 specii care au trecut și, eventual, și-au lăsat oasele (sau ce-or avea ei) p-aci. Do not fear aliens, deci. Mai degrabă ei sunt victimele, cum vom vedea, că, așa cum spune un mare filozof blaabian: „Nu-i în Universu’ ista om mai rău ca omu’ însuși.”

Ideea, cu ce-ar fi dacă ar fi pe dos în cazul encounter-ilor de diferite grade, e faină și merita dezvoltată chiar mai bine. Adică: dacă nu ne temem pentru noi, să ne temem pentru acești fantomași urechiați și ai lor tovarăși care avură nefericita inspirație să poposească pe aceste meleaguri, și, ca atare, capturați și închiși în faimoasa Area 51. Unde sunt supuși la experimente (brrr) de către necruțătorul Shanker, un încruntat care-și pune perucă à la Elvis și are în subordine niște costume sub presiune ce răspund la numele de James, Cameron, George și Lukas (v-ați prins, nu?).

Eroul principal este un tocilar (omu-de-la-butoane) pe nume Gary Supernova, un zăpăcit cu suflet mare care stă în umbra lui fra-su, carismaticul-cu-mintea-cât-o-nucă Scroch, mare salvator de funduri albastre de pretutindeni, divinizat de toți blaablienii, inclusiv de nepotul său, Kip (evident, spre tristețea lui taxu). În momentul în care se aude un S.O.S. venit de pe ceea ce numesc ei (înfiorați) The Dark Planet, Scorch ajunge acolo simultan cu propriul său entuziasm, o pățește urât, e capturat etc. Gary cel precaut (să-i zicem eufemistic) o pornește întru salvarea fratelui și ajunge la cheremul unui Shanker însetat de alien tech. Avem pe undeva, dinspre planeta-mamă (adică Blaab) o mică dezvăluire c-un trădător (faină, fiindcă bate moneda pe o relație-romance imposibilă, cu slăbiciunile aferente, bune de râs), apoi, evident, încercări de evadare, prieteșuguri cu alte specii (Io, o crustacee uriașă și neghioabă, un melc cu trei ochi și cel mai simpatic, Doc, un fel de gremlin: „Le-am spus să nu se bată cu mâncarea, dar ei au comis-ooooo!”).

Nu că aș vrea să-mi apăr planeta, dar ăștia prea o judecă fără să vadă mai nimic (în afară de minunate două scurte documentare, care, firește, mint). Aproape totul se petrece în laborator, că te apucă și claustrofobia, printre nemernici militarizați. Hm… Să nu-l vadă ei pe Justin Bieber, să nu-l asculte pe Hrușcă? Păi, se poate?! E drept, există o acțiune în paralel, cu soția și fiul lui Gary, însă chinuită și previzibilă până la nivel de dialog.

Dacă ideea principală promitea o poveste juicy, scenariul se construiește, cumințel și prudent din prefabricate (relația frate cu succes-frate cu potențial, relația tată-fiu etc.). Shanker nu e nici pe jumate atât de rău pe cât ar trebui, iar motivația lui e mai neserioasă decât prevăd legile intergalactice.

Dar, până la urmă, e un desen corect, cu ceva suflet, nu te entuziasmează, dar te binedispune. Fiindcă a fost dublat (remarcabil) în română, e bun de văzut și de către target-ul cel mai „corect” (4-7 ani).

Notă: 6.5