Escape Plan – Zob și zdup

Arny și Sly ar fi trebuit închiși pe bune, c-au furat coșcogea show-ul. Ce evadare? Ce planuri? Sexagenarii noștri se distrează maxim jucându-se pe ei înșiși. Au înțeles (și nu-i vina lor) că Escape Plan e Expendables ce-număr-o-urma. Și cam asta a și ieșit. Că, în afară de ei, cam toți sunt expendables. Ceea ce, într-o privință-două, chiar nu-i rău. Depinde de unghi.

Ray Breslin (Stallone) e un Monte Cristo de profesie, care, pe lângă cele 5 ore zilnice la sală și poligon subînțelese, știe rezistența materialelor (șuruburi, capete de gardieni etc.) și îi face concurență lui MacGyver cu tot felul de minunății. În timp ce Schwarzy e și el un fel de ajutor de haiduc internațional, care multe necazuri face la bogătani și răscolesc unii apele și uscatul să dea de el. Cei doi o pun de-o echipă de voie, de nevoie, fiindcă Breslin – ambiția cât Alcatrazu’ pe el, ce vrei – se bagă să evadeze dintr-o închisoare-fantomă, cea mai cea.

Care eu când am văzut-o, oaaaiii, cu dispunerea aia pe verticală, cuștile transparente și gardienii cu măști, mă așteptam la ceva delicios de sinistru. Nu prea s-a întâmplat, că închisoarea proiectată de vreun Piranesi venit din viitor s-a dovedit mai mult un loc de leapșă și hoții & vardiștii. Multă, muuuultă alergătură, mecle sparte fără număr și „nu pogodi”-uri. Căci Hobbes (James Cazievel), șeful închisorii, pasionat de fluturi (deh, puteau să dezvolte un pic pe simbol), îi vrea cuminți(ți).

Apar ceva răsturnări (previzibile, „clasice”) de situație, printre alea mai ca lumea fiind când descoperă băieții în ce loc de pe Terra se află. În rest, nimic senzațional. Suspansul (drămuit meseriaș din montajul inteligent) e cam tot ce dă valoare. Dacă nu avem atmosferă și personaje secundare serioase care să susțină show-ul (vai, săracu’ Sam Neill), măcar alergătura și pac-pac-ul sunt premium. De aia nu înțeleg următorul lucru…

De la început m-a izbit tonul serios spre grav (de zici că cine știe ce dramă se pune la cale). Nu prea se potrivește, sincer (și zău dacă n-ar fi fost o comedie bună). Adică, da, Ray are el backstory-ul lui lacrimogen (cum a ajuns spărgător de închisori), dar acesta nu reușește să se ancoreze în prezent și să conducă (măcar parțial, așa cum ar fi corect) povestea. Sunt ceva necazuri, dar nimic care să te angajeze emoțional. Bineînțeles, nu mă așteptam la un Shawshank Redemption, dar parcă aș fi vrut să-l văd pe Rambo suferind ca odinioară (cum era el crestat cu lama propriului cuțit, hehe, ce vremuri). Fiindcă poate. E trist să-l vezi la bătrânețe în roluri de bâlci, oricât de cu entuziasm le-ar juca.

Film pentru nostalgicii ființelor mitologice care sunt Schwarzenegger și Stallone. Și, în lipsă de altceva, pentru iubitorii de acțiune, pentru fanii Expendables. 

Notă: 7